Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vosganian semnează libretul operei „Visătorul trezit”, în premieră la Opera Națională

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 22 mai 2013 ·

Opera Naţională Bucureşti va prezenta, în 27 mai, premiera operei trans-realistă 'Visătorul trezit', de Mihaela Vosganian, al cărui libret şi text sunt semnate de Varujan Vosganian şi Armine Vosganian, un spectacol de familie, despre revelaţia depăşirii celor trei dimensiuni, anunță Agerpres. Sursa: Miahi Soica

Varujan Vosganian a descris, pentru AGERPRES, noua montare scenică pe care o lansează alături de familia sa ca fiind un punct de plecare pentru lumea adevărată, în care oamenii şi visele lor se contopesc, iar sentimentul de iubire este înţeles altfel.

„Visătorul trezit este, în partitura originală, o lucrare amplă, cu orchestră simfonică, solişti, corp de balet. Aici va fi prezentată o variantă de concert, care se va bucura de prezenţa unor artişti renumiţi. Tematica este interesată, este vorba despre revelaţia pe care o are un om prin intermediul capacităţii sale de a depăşi captivitatea celor trei dimensiuni. Este trecerea într-o altă dimensiune în care energiile pământului şi ale universului stelar care se împreunează, acolo unde există o comunicare neîngrădită între om şi spiritul universului. Este un fel de panteism în care omul devine parte a universului, într-o înşiruire de şapte scene, fiecare fiind un prag iniţiatic”, a declarat Varujan Vosganian.

Potrivit scenaristului „Visătorul trezit”, concertul este dedicat eroilor revoltei din lumea celor trei dimensiuni.

„Această lucrare este dedicată eroilor revoltei din lumea celor trei dimensiuni. Opera propune un punct de plecare în care lumea adevărată, noi şi visul nostru, ne facem totuna, iar sentimentul de iubire este înţeles altfel, nu ca afecţiunea faţă de celălalt, ci ca o iubire necondiţionată, asemeni a două planete care se atrag, asemeni legăturii rădăcinilor copacilor cu apa. Scenariul pe care l-am scris urmează să fie translatat în muzică. Vă invit pe toţi, luni, de la ora 19

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 3 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 6 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 6 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 10 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 3 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 4 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 6 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum 7 ore
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 6 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Vremea

București
acum

13°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°