REORIENTARE. Recesiunea schimbă gusturile celor care folosesc agenţiile matrimoniale: doamnele îi preferă, mai nou, pe francezi. Sursa: Adrian Pîclişan
După ce aproape 20 de ani au alergat înnebunite după soţi italieni - „imprenditorii” fiind văzuţi ca bărbaţii perfecţi, cu propria afacere, deci cu suficienţi bani pentru a garanta un cămin fericit -, bănăţencele au ajuns să renunţe la visul în care îmbrăcau rochia albă Armani şi se mulţumesc cu fermieri francezi, convinse că aceştia nu le vor reproşa niciodată originea.
Fetele spun că, având un partener francez, împacă „şi capra, şi varza”. Pe de o parte, în Franţa, nu sunt tensiuni faţă de români, iar pe de alta, „trăind la fermă, găina e găină, zarzavaturile cresc în grădină, iar vacile dau lapte, aşa că oricât de dură ar fi criza, vor avea traiul asigurat”, după cum explică una dintre pretendente.
„Nu vreau să mi se strige că-s româncă - ţigancă împuţită şi că m-am dus în Italia ca să-i fur banii. Cu tot scandalul care e în jurul românilor acolo, nu mai ştii ce să faci. Nu vreau probleme. Nu vreau să se uite familia lui urât la mine. Aşa că am decis: fără italieni. E drept că mi-ar fi fost mai uşor să învăţ limba italiană, dar asta e, o să mă descurc”, motivează Miruna L., o profesoară trecută de 40 de ani, care visează să-şi găsească iubitul în străinătate. Asemenea ei, multe dintre femeile care apelează la agenţiile matrimoniale sau paginile web de profil emit aceleaşi pretenţii: vor să cunoască străini, însă nu italieni.
Trai ca-n filme
Se pare însă ca bănăţencele vor găsi ceea ce îşi doresc: fermierii din Bretagne sunt cei care îşi caută pereche prin intermediul singurei agenţii matrimoniale din Timişoara. Oferta e imbatabilă: bărbaţii au propriile afaceri în agricultură, ferme cu vaci sau oi, hectare de teren arabil cultivate sau livezi, prin ur
