Asta susţine liderul de sindicat Sorin Dumitraşcu. Fostul director general al ANP, Ion Băla, a minţit când a făcut referire la planurile unor "grupări teroriste erau de eliberare a unor lideri interlopi aflaţi" în detenţie, acestea neavând susţinere în realitate a declarat joi, liderul FSANP, Sorin Dumitraşcu.
"Fostul director general a minţit. Au fost probabil informaţii, aşa cum sunt destule în mediul penitenciar, poveşti. Nu au existat acţiuni manifeste şi reale în sensul indicat de către fostul director. Este doar o poveste, pe care a ales să o spună, uitând de calitatea în care vorbeşte", a declarat, pentru Mediafax, liderul Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP).
Liderul sindical a adăugat că, "în mod frecvent, escortele sunt in situaţia de a gestiona relaţia cu familiile deţinuţilor escortaţi, uneori situaţiile fiind tensionate, însă atacuri premeditate şi armate asupra escortelor nu au fost şi nu sunt circumstanţiate faptic". Dar, vorbind despre asemenea "planuri", fostul director general al ANP "a dat, de bună-seamă, idei", a opinat Dumitraşcu.