Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zece întrebări pentru Răzvan Lucescu

Publicat in Adevarul, luni 12 octombrie 2009 · ·

„Adevărul“ cere lămuriri din partea selecţionerului în privinţa unor aspecte care au dus la înfrângerea dureroasă de la Belgrad. În martie 2009, „Adevărul“ a cerut demisia lui Victor Piţurcă, iar apoi i-a acordat nota 10 lui Răzvan Lucescu, în luna iunie, după primul său meci oficial pe banca echipei naţionalei. Lăudat la victorie, selecţionerul trebuie să explice acum cauzele eşecului.

1 Care este diferenţa între „cazul Tamaş“ şi cel al cuplului Mutu  - Cristea? Apărătorul lui Dinamo a fost scos din circuitul naţionalei pentru viaţa sa extrasportivă, în timp ce „Briliantul” şi „Prinţul” nu numai că n-au fost taxaţi pentru că au stat prin baruri, dar au şi fost titularizaţi sâmbătă seară.

2 De ce a insistat cu Maftei ca fundaş dreapta? Apărătorul Unirii a demonstrat şi contra Franţei, dar şi în Liga Campionilor că nu poate face faţă unor adversari de calibru, care-l depăşesc uşor prin viteză.

3 De ce Rădoi a jucat în centrul defensivei? După opt luni petrecute în Arabia Saudită, Mirel se află într-o vizibilă cădere fizică, care nu-i mai permite să ţină piept unui vârf puternic. El putea fi luat în calcul atât ca mijlocaş la închidere, cum joacă la Al-Hilal, cât şi ca fundaş dreapta, mai ales că a mai îndeplinit acest ultim rol şi la Steaua, şi la naţională.

4 De ce Goian n-a fost titular în faţa unor adversari care seamănau cu baschetbaliştii? Cel mai înalt fotbalist din lotul României (1,94 metri) a fost introdus pe teren abia în minutul 60, iar până atunci, gigantul Zigici, 2,02 metri, marcase cu capul şi câştigase aproape toate duelurile aeriene cu ai noştri.

La 30 martie, „Adevărul“ a cerut demisia lui Piţurcă

5 De ce luăm gol după gol din fazele fixe? În ultimele trei partide, cu Franţa, Austria şi Serbia, adversarii ne-au dat gol după corner. Şi, totuşi,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horia Constantinescu a anunțat că pleacă de la șefia ANPC. Care e motivul deciziei

Wall-Street.ro acum o ora
Horia Constantinescu, cel care conduce Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor din 2022, că demisionează din această poziție pentru a se putea concentra pe campania electorală. El a fost anunțat de PSD ca și candidat din partea partidu

Putin: Ideea că Rusia ar ataca state NATO precum Polonia este o „prostie”

G4Media acum 30 minute
Vladimir Putin a afirmat că acuzațiile potrivit cărora Rusia ar putea efectua atacuri asupra unor state NATO sunt un „un nonsens complet”, potrivit Sky News. Într-un discurs ținut aseară în fața piloților forțelor aeriene ruse, el a declarat că țara

Antibiotice Iaşi a pus în funcţiune o centrală fotovoltaică de 2,5 MW, care va asigura peste 26% din necesarul de energie electrică

News.ro acum 42 minute
Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi, deţinut de Ministerul Sănătăţii, a anunţat că a pus în funcţiune o centrală electrică fotovoltaică de 2,5 MW, care va asigura 26,4% din necesarul de energie electrică a companiei. Noua facilitate va prod

Cresc temperaturile. Când vom avea 24 de grade Celsius în Capitală

Ziare.com acum 23 minute
Vremea tinde să devină tot mai frumoasă în următoarele zile, în special în zona de sud a țării. Vom scăpa de nori, iar soarele va străluci ridicând temperaturile. Meteorologii au emis o prognoză specială pentru Capitală. Astfel, de joi, 28 martie, v

Ucraina susţine că a distrus 26 de drone ruseşti în noaptea de miercuri spre joi

Mediafax acum o ora
Dronele de fabricaţie iraniană au fost distruse deasupra unor părţi din estul, sudul şi sud-estul Ucrainei, a adăugat forţa aeriană, citată de Reuters. Guvernatorul regiunii Zaporojie a spus, pe Telegram, că două femei au fost rănite când resturile

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

O masă de aer cu praf saharian traversează România

BusinessMagazin acum 47 minute
O masă cu particule de aer cu praf saharian traversează joi România, a anunţat Administraţia Naţională de Meteorologie.

România deschide porțile țării cu vize SCHENGEN pentru cetățenii RUȘI. De când se aplică măsura?

Gandul acum o ora
După doi ani sângeroși de război în Ucraina, țara lipită de România, cetățenii ruși, care au decis într-o proporție covărșitoare ca dictatorul Vladimir Putin care să fie în continuare președinte, au parte de un anunț neașteptat. România va începe să

Grecia a înregistrat cea mai fierbinte lună martie din ultimii douăzeci de ani

G4Media acum 30 minute
Cele mai ridicate temperaturi pentru luna martie din cel puțin ultimii douăzeci de ani au fost înregistrate miercuri în majoritatea regiunilor din Grecia, scrie Protothema, citată de Rador. La Atena, în suburbia Gazi, termometrul a depășit recordul

Medicamentele hormonale ar putea creşte riscul de tumori cerebrale, potrivit unui studiu francez

News.ro acum 3 ore
Milioane de femei din întreaga lume care utilizează anumite medicamente hormonale pentru contracepţie şi pentru a gestiona afecţiuni precum endometrioza pot prezenta un risc crescut de tumori cerebrale rare, de obicei benigne, susţin cercetătorii. P

Vremea

București
acum

14°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

11°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

12°
joi

8°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

14°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale