Câştigătoarea Cupei Mondiale de fotbal, Spania, va fi recompensată de FIFA cu 23,8 de milioane de euro (30 de milioane dolari) dintre cei 333 de milioane de euro (420 milioane dolari) care vor fi repartizaţi echipelor participante la acest turneu final.
Vicecampioana mondială Olanda va primi 19 milioane de euro, în timp ce echipele ce au disputat meciul pentru locul trei, Uruguay şi Germania, au fost recompensate cu câte 15,8 milioane de euro.
Citeşte şi:
Jarque şi Puerta, campionii din ceruri omagiaţi de Iniesta şi Sergio Ramos
FOTO/VIDEO Spania, regina lumii! "De aici, spre eternitate"
Toate cele 16 de echipe care au rămas în afara competiţiei după faza grupelor vor primi câte 4,8 milioane de euro, suma crescând progresiv în funcţie de faza competiţiei în care a ajuns fiecare selecţionată.
Comparativ cu ediţia precedentă a Cupei Mondiale, cea din 2006, suma totală a premiilor acordate echipelor participante a crescut cu peste 65 la sută. La ediţia din Germania, echipele participante şi-au împărţit 237 de milioane de euro.
Reprezentativa de fotbal a Spaniei a câştigat Cupa Mondială, după ce a învins selecţionata Olandei, după prelungiri, scor 1-0 (0-0), în finala competiţiei din Africa de Sud, disputată, duminică seară, la Johannesburg. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Andres Iniesta, în minutul 117.