O cheamă Ioana Cristina Ionescu, dar îi place doar Ioana Ionescu, pentru că sună melodios. Este pianistă de profesie, dar crede că mai are mult până departe. Născută la Slobozia, tânăra pianistă a cunoscut succesul la kilometri distanţă de casă tocmai în Olanda. Toate acestea, deoarece ţara sa este prea puţin pregătită să o asculte.

Fata care „frânge” pianul

Am reîntâlnit-o într-o zi de luni, în sala Centrului Cultural „Ionel Perlea” din Slobozia, după şapte ore de repetiţie în faţa pianului Yamaha, „un pian cu un tuşeu unic pentru mine”, după cum avea să ne spună.

Preţ de minute bune l-am ascultat şi noi, de dincolo de uşă, cu teama că nu va rezista şi clapele se vor frânge sub degetele ei. Ne-am amintit că am aplaudat-o, cu ani în urmă, la un concert de muzică de cameră al sopranei Mirela Bunoaica, în aceeaşi sală.

Şi-atunci ne-a fost teamă pentru pian. Nu ne-am putut abţine şi, jumătate de oră mai tîrziu, am întrebat-o. „O să încerc să vă explic. Toată lumea spune cât de frumos e Mozart. Sau Chopin, sau Debussy. Pentru că toată lumea cunoaşte muzica lor. E muzică popular clasică, dacă îmi este permis să spun aşa. Mie însă îmi plac nuanţele, îmi place complexitatea. Cea a lui Arcadi Volodos, de exemplu, un pianist care încă trăieşte. Îmi place Bartók, care a scris o muzică mai dură, care nu gâdilă plăcut urechile, dar care are armonii ciudate. Are o sonată pentru pian foarte frumoasă, unica lui sonată pentru pian. Sau sonata pentru două piane, pe care am cântat-o foarte mult în Olanda, cu o prietenă. O piesă complexă, o piesă de show! Sunt conştientă că e o muzică greu digerabilă pentru marele public, dar mie îmi place pentru că a scris-o...foarte ritmic! E fascinant pentru că ritmul lui este mai aproape de muzica tradiţională a ţărilor noastre. Vesticii nu au aşa ceva în muzica lor, nu ştiu să „frângă“ pia