Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mining Watch România contestă revizuirea ilegală a acordului de mediu pentru Certej

Publicat in Bursa, luni 14 octombrie 2013 ·

Decizia de revizuirei a acordului de mediu emisă de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Timişoara pentru exploatarea pe bază de cianuri de la Certej este nemotivată şi nu are fundament legal, se arată într-un comunicat al Mining Watch România.

"Patru organizaţii non-guvernamentale active în monitorizarea şi contestarea proiectelor de minerit la scală largă care încalcă legislaţia în vigoare - Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu (CIDRM), Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, Asociaţia Efectul Fluture şi Asociaţia Transilvania Verde - alături de numeroşi cetăţeni din zona potenţial afectată de proiectul minier de la Certej au depus azi o contestaţie la Agenţia de Protecţie a Mediului (APM) Hunedoara prin care contestă decizia de revizuire anunţată de aceasta", potrivit sursei citate.

Mining Watch România susţine că revizuirea decisă de către APM Hunedoara nu face decât să demonstreze că acordul de mediu iniţial a fost emis ilegal. Documentaţia solicitată în prezent de APM Hunedoara titularului de proiect în vederea revizuirii acordului ar fi trebuit să stea la baza emiterii acordului de mediu iniţial. Acordul de mediu este în prezent contestat în instanţă de Ministerul Mediului, iar Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu şi Asociaţia Salvaţi Bucureştiul au intervenit ca părţi în procesul care se judecă de către Tribunalul Bucureşti.

"Revizuirile unui acord de mediu pot fi întreprinse în măsura în care survin modificări la proiectul aprobat. În cazul de faţă nu este vorba de o revizuire a cărei necesitate este dată de modificarea proiectului pentru care s-a emis acordul de mediu, ci de un demers întreprins pentru completarea documentaţiei legale. Un asemenea demers ţinteşte mai degrabă să acopere şi să completeze documentaţia întocmită nesatisfăcător şi care nu ar fi trebuit să conducă la emiterea unui acord

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum o ora
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 34 minute
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

NATO a ajuns la un acord asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei VIDEO

Ziare.com acum o ora
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg anunță vineri, 19 aprilie, că statele membre NATO au ajuns la un acord asupra trimiterii unor sisteme de apărare antiaeriană suplimentare - inclusiv baterii de tip PATRIOT, relatează AFP. Zelenski a anunţa

Lucian Bode: PNL va da preşedintele României, în persoana domnului Nicolae Ciucă. Intrăm în această campanie electorală cu multă speranţă, şansele sunt de partea noastră

News.ro acum 56 minute
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, se arată încrezător că ”Partidul Naţional Liberal va da preşedintele României în persoana domnului Nicolae Ciucă”. El afirmă că liberalii intră în campania electorală ”cu multă speranţă”. ”Şansele sunt de part

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum 3 ore
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

Viktor Orban, atac la oficialii care conduc instituțiile UE: ”Luaţi-vă pălăria şi plecaţi!”

G4Media acum o ora
Oficialii care conduc instituţiile UE trebuie înlocuiţi după alegerile europarlamentare, întrucât nu merită încă o şansă, a afirmat vineri premierul ungar Vikor Orban la lansarea campaniei partidului său conservator Fidesz pentru scrutinul european

NATO trebuie să demonstreze Ucrainei că este aliatul ei, este de părere Zelenski

Wall-Street.ro acum 37 minute
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie să demonstreze Ucrainei că este "aliatul" ei în războiul împotriva Rusiei, accelerând "cât mai rapid posibil" livrările sale de arme şi muniţii, a îndemnat preşedintele ucrainean Volodimir Z

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 5 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

Ziua Constanta acum 5 ore
Primele 3 aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au fost recepționate astăzi - 19 aprilie 2024 în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii. Acestea vor intra în dotarea Escadrilei 48 Vâ

„E o invitație la viol!” Reacția ministrului Justiției, Alina Gorghiu, la afirmațiile preotului Nicolae Tănase

HotNews acum 3 ore
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, că afirmat că declarațiile preotului Nicolae Tănase pe tema abuzurilor sexuale cărora le cad victime femeile reprezintă „o invitație la viol”, fiind mai mult decât o declarație neinspirată. Alina GorghiuFoto: Inqu

Vremea

București
acum

12°
vin.

7°/14°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

8°/11°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

vin.

7°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
Timisoara
acum

11°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°