Doi adolescenţi au împărţit bunurile furate colegilor din Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă din comuna Ştefan cel Mare, instituţie unde sunt elevi
Poliţiştii din Piatra Neamţ au finalizat dosarul penal şi au propus trimiterea în judecată a lui B. Petru, de 18 ani, din Târgu Neamţ şi a lui C. Octavian, de 22 ani, din Roznov. Cei doi au fost cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat şi tentativă la furt calificat.
În luna aprilie tinerii au pătruns, prin efracţie, în incinta unui birou din Piaţa Centrală din Piatra-Neamţ, aparţinând unei persoane fizice autorizate, de unde au furat mai multe ceasuri de mână, în valoare de aproximativ 1300 lei.
În aceeasi zi, cei doi tineri au pătruns, tot prin efracţie, într-un alt stand din zona pieţei, de unde C. Octavian a sustras suma de 490 lei.
„Cei doi s-au deplasat la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă din comuna Ştefan cel Mare, unde sunt elevi, şi au împărţit între ei ceasurile şi banii. O parte dintre ceasurile sustrase au fost vândute altor elevi. Ulterior aui fost recuperate de către poliţişti cinci ceasuri şi restituite părţii vătămate", se arată în comunicatul emis de Inspectoratul Judeţean de Poliţie.
Pe 29 aprilie B. Petru a fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă de reţinere. A doua zi instanţa a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea pentru 29 de zile după ce fusese prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ cu propunere de arestare preventivă.