Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce viitor o aşteaptă pe noua Voce a României

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 28 decembrie 2012 ·

Vocea României îţi poate deschidecalea spre o carieră frumoasă în muzică. Există însă o problemă. Show-ul de la Pro Tv este doar o etapă în drumul spre succes.

Miercuri seară, telespectatorii au ales-o pe Julie Mayaya „Vocea României”, în cel de-al doilea sezon al show-ului de la Pro Tv. Specialiştii spun că diferenţa de valoare dintre cei patru finalişti a ţinut de gradul de implicare. Pe lângă trofeu, şi cei 100.000 de euro, Julie va beneficia şi de un album lansat de Universal Music România.

„Avantajul este expunerea foarte mare de care beneficiezi”, a explicat Dragoş Chircu, concurentul ce s-a clasat pe locul al doilea în primul sezon. „Eu am câştigat Mamaia în 2006, dar nu prea s-a auzit. Dacă în alte spectacole interpretezi o piesă, aici poţi fi auzit cântând mai multe stiluri”. Tânărul a subliniat că în urma emisiunii a primit şi cereri pentru a cânta la Eurovision. Cine este Julie Mayaya, câștigătoarea de la "Vocea Romaniei"| GALERIE FOTO

„Participarea la Voce poate să însemne mult, dar nu totul”, este părerea impresarului Paul Nancă. „Restul depinde de artist, conjunctură, dar şi dacă va confirma.

Vizibilitatea contează atât la nivel de onorariu, cât şi ca număr de spectacole. David Bryan, cel care a ieşit mai devreme din concurs, a primit în urma participării mai multe solicitări de spectacole”. „Vocea României” a fost lider de audinţă pentru publicul comercial din mediul urban şi la nivelul intregului public din mediul urban, cu o audienţă medie de 13,1 %. JULIE MAYAYA ESTE VOCEA ROMÂNIEI. Brenciu a izbucnit în lacrimi | VIDEO

La nivelul întregii ţări a condus însă „King Kong”, filmul premiat cu Oscar de pe Antena 1, cu două milioane de români pe minut.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două copile de 13 ani, dispărute de acasă. Poliția cere ajutorul populației

Ziare.com acum 22 minute
Două fete de 13 ani, din judeţele Botoşani şi Argeş, sunt căutate, marţi seară, 16 aprilie, de poliţişti, după ce au dispărut de acasă. "Sunaţi la 112 dacă o vedeţi pe Maria! Poliţiştii botoşăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore

Șeful NATO, după discuţia cu Iohannis: România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic şi s-a angajat să sprijine Ucraina

HotNews acum o ora
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, afirmă, după discuţia cu preşedintele Klaus Iohannis, că România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic al Alianţei şi va continua să sprijine Ucraina. Jens Stoltenberg, secretarul general al NAT

Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova vor avea loc la 20 octombrie, concomitent cu referendumul pentru aderarea la UE / Ce arată sondajele

HotNews acum 18 minute
Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, precum şi referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană (UE), iniţiat de şefa statului, Maia Sandu, vor fi organizate în aceeaşi zi, pe 20 octombrie 2024, a anunţat marţi preşedintele Parlamentului

DOLIU în lumea bisericii! A murit Părintele Ioachim, de la Cernica, la doar 49 de ani

Gandul acum 28 minute
Este doliu la Mănăstirea Cernica, după ce unul dintre cei mai iubiți preoți a murit la doar 49 de ani. Părintele ieromonah Ioachim Enea de la Mănăstirea Cernica a murit luni, 15 aprilie 2024. Acesta s-a născut la 20 februarie 1975, în localitatea Ce

Handbal: Tatăl Cristinei Neagu a decedat; CSM Bucureşti: Strângem rândurile alături de căpitanul nostru!

News.ro acum 4 ore
Campioana CSM Bucureşti a transmis, marţi, un mesaj public de condoleanţe Cristinei Neagu, al cărei tată a decedat. ”Întregul club CSM Bucureşti este alături de Cristina Neagu în suferinţa provocată de pierderea celui care se mândrea mereu cu fiica

Gorghiu a trimis cereri de urmărire penală pentru Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Wall-Street.ro acum 4 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, i-a trimis procurorului general Alex Florenţa cererile de urmărire penală a lui Petre Roman şi Gelu-Voican Voiculescu, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. Potrivit unui comunicat al MJ transm

Un primar din Alba, găsit spânzurat

HotNews acum 2 ore
Primarul comunei Vinţu de Jos, Petru Ioan Barbu, a fost găsit spânzurat, marţi, într-o anexă a locuinţei sale, scrie Agerpres. Polițist criminalistFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea „La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 17.30, Inspectoratul de P

Marcel Ciolacu, către românii din Qatar: Sunt ferm convins că în Qatar câştigaţi mult mai bine financiar decât aţi fi câştigat în România, în acest moment / Este evident că mi-aş dori să reveniţi în România - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a avut, marţi, o întâlnire cu românii stabiliţi în Qatar, cărora le-a transmis că este convins că în această ţară câştigă mult mai bine din punct de vedere financiar, decât ar câştiga în România, dar le-a transmis şi că îşi

Ministerul Muncii: Legea care reformează sistemul de asistenţă socială a fost promulgată

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, noua lege a presupus modificarea a şase acte normative. Aceasta va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial. „Legea a fost gândită să îmbunătăţească protecţia beneficiarilor atât în pr

Marcel Ciolacu, întâlnire cu românii din Qatar. Ce le-a transmis

Adevarul acum 58 minute
Premierul Marcel Ciolacu, aflat într-o vizita oficială în Qatar, s-a întâlnit cu românii care locuiesc la Doha.

Vremea

București
acum

24°
mar.

17°/30°
mie.

13°/26°
joi

8°/13°
vin.

5°/17°
Iasi
acum

15°
mar.

14°/29°
mie.

8°/15°
joi

5°/8°
vin.

5°/13°
Constanta
acum

17°
mar.

15°/24°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

9°/25°
mie.

5°/9°
joi

4°/6°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

mar.

7°/27°
mie.

6°/12°
joi

4°/10°
vin.

4°/13°