Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teodor Bidian, un antrenor pentru care profesia e un hobby

Publicat in Adevarul, joi 21 octombrie 2010 ·

Nu şi-a numărat medaliile, însă numărul lor este consistent. Rezultatele pe care le-a obţinut sportivii pregătiţi de el sunt excepţionale.

Şi-a început activitatea de antrenor în anul 1983, la Clubul Sportiv Şcolar din Bistriţa, iar după cinci ani s-a transferat la CSS Zalău, unde a activat până în 2002. Din anul respectiv, a preluat catedra de atletism de la Liceul Sportiv „Avram Iancu“.

Palmares remarcabil

Teodor Bidian a descoperit-o şi antrenat-o pe sportiva Cristina Iloc (Casandra), care a luat locul trei şi medalia de bronz la Campionatele Mondiale de Juniori de la Sydney (Australia). O asemenea performanţă n-a mai obţinut-o până acum nici un alt junior atlet din Sălaj. Ea a stabilit un record naţional care este valabil şi azi, cu timpul de 15:41,44 la 5.000 de metri plat. Sportiva antreantă de Bidian a participat în 1997 la Campionatele Europene de Tineret, de unde s-a întors cu medalia de argint. În 2008, Cristina Iloc a participat la Olimpiada din Beijing, unde a ieşit pe locul cinci, împlinind visul antrenorului ei.

La Campionatul European de Cros din Italia din 1998, două sportive din cele patru care au participat în echipa României, au fost din Zalău, antrenate de Teodor Bidian. Echipa a obţinut atunci medalia de bronz la Senioare. Juniorul antrenat de el, Vasile Ardelean, a obţinut atunci medalia de bronz.

În urma acestor rezultate de excepţie, în 1998 a fost făcut antrenor emerit, după ce, în 1996, îi fusese acordată distincţia de cetăţean de onoare al municipiului Zalău. „Cu distincţia asta am rămas, deoarece niciun primar care s-a perindat la conducerea oraşului nu a venit cu vreo ofertă“, a spus antrenorul.

Ce îi place

Munca pe care o face. „Marea mea satisfacţie este că am reuşit să fac ceva pentru Zalău şi pentru România. Dar o satisfacţie şi mai mare este atunci când sportivii mei

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 6 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 6 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 9 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 9 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 7 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 13 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 7 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 10 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Marius Tucă Show începe miercuri, 24 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Mirel Palada și H.D. Hartmann

Gandul acum 5 ore
Invitații zilei sunt Mirel Palada, sociolog și H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°