Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tot mai mulţi salariaţi, loviţi de sărăcie

Publicat in Adevarul, duminică 9 mai 2010 ·

În primul trimestru, două treimi din totalul angajaţilor din economie au avut scăderi de salarii. Scumpirile din primele luni ale lui 2010 au fost dublate de scăderi salariale masive în economia reală, slăbind astfel şi mai mult puterea de cumpărare a populaţiei.

100 de funcţionari din Primărie, în şomaj

Aninoasa, oraşul care trăieşte pe datorie

Cine şi cum va strânge cureaua?

Băsescu: "Două subvenţii nu vor fi atinse: ajutorul pentru persoanele cu handicap şi alocaţiile pentru copii"

Băsescu: "Dacă nu luam aceste măsuri, anul viitor angajam un nou credit"

FMI nu mai are răbdare cu România

AFP: Împrumutul FMI a salvat România, dar nu a reformat economia

Fenomenul de sărăcire a populaţiei care munceşte s-a accentuat în primul trimestru din acest an, când doar câteva categorii de salariaţi au avut creşteri ale veniturilor peste media scumpirilor, iar restul a consemnat noi scăderi. Statisticile oficiale arată că, faţă de o rată a inflaţiei (reprezentând scumpirile) de 2,1% în perioada decembrie 2009 - martie 2010, mai puţin de 1,7 milioane de salariaţi au câştigat venituri mai mari, în timp ce aproape 2,8 milioane de salariaţi s-au confruntat cu scăderi ale veniturilor.

În ceea ce priveşte media naţională a avansului salariilor (+2,1%), aceasta a fost egală cu cea a scumpirilor, ceea ce denotă o stagnare a puterii de cumpărare la nivel general. Dar, la nivelul fiecărui sector de activitate în parte, lucrurile arată că lucrătorii din principalele ramuri ale economiei reale au avut numai de pierdut, în timp ce bugetarii şi angajaţii companiilor de intermediere financiară au ieşit pe plus.

Calificarea peste medie, un avantaj

Cele mai substanţiale creşteri de salarii din primul trimestru al acestui an se regăsesc în bănci, asigurări, IT&C sau servicii, adică în sectoarele în care forţa de muncă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 8 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 7 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 11 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 8 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 9 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Handbal masculin: Dinamo Bucureşti - Skjern Handbold, scor 28-27, în turul sferturilor European League

News.ro acum 9 ore
Campioana Dinamo Bucureşti a învins marţi, pe teren propriu, într-o atmosferă electrizantă, formaţia daneză Skjern Handbold, scor 28-27 (14-15), în turul sferturilor de finală ale European League. Returul va fi în 30 aprilie, în deplasare, pentru un

Un fugar condamnat pentru omor a fost adus în ţară după 33 de ani de căutări

Mediafax acum 13 ore
Kumarasamy Navaneethan, un cetăţean srilankez aflat pe lista celor mai căutaţi infractori, a fost adus marţi în România, potrivit ministrului Justiţiei. Acesta a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru săvârşirea unui omor în anul 1991, în Buc

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 11 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 8 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Damian Drăghici şi Smiley lansează „S-a furat mireasa”, noul hit al nunţilor româneşti

Mediafax acum 12 ore
“S-a furat mireasa este piesa pe care eu o văd ideală pentru orice petrecere. Acum 8 ani, am lansat cu trupa mea Damian & Brothers, împreună cu Smiley, piesa “În staţie la Lizeanu” care a rupt orice top în România. Şi hai că am pregatit un nou super

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°