5.000 de euro e suma aproximativă pentru aducerea în ţară a unei persoane care a murit în afara graniţelor

Pasiunea pentru sport şi călătorii nu a părăsit-o niciodată. Plecase din ţară de peste un deceniu şi vântul carierei o purtase până în Lille. La o grupare franceză de top în tenisul de masă feminin, medaliată cu aur la CN pe echipe în 2011 şi 2012. Valeria îşi făcuse din pasiune o meserie. Şi din meserie o pasiune. Fostele colege susţin că se agăţa cu sufletul de fiecare minge plecată înşelător din buretele adversarei şi slăbea şi un kg când scorerul o dădea învinsă după mai multe mingi prăbuşite în fileu. „Era o fire introvertită, o ardeleancă molcomă, avea darul de a se face invizibilă. De câte ori avea o problemă, făcea ce făcea şi o rezolva singură. E un copil bun, nu pot să vorbesc la trec…”, lasă propoziţia neterminată o fostă colegă.

Visul copilului călit în sportul românesc şi salariul care-i oferea o siguranţă plăpândă

Valeria Borza e un caz emblematic pentru tinerii cu educaţie şi mii de ore de antrenament. N-a atins rezultatele menite să-i confere celebritatea, dar şi-a căutat împlinirea în străinătate, impresionând prin profesionalism şi disciplină. Atinsese tot ce şi-a propus până la 29 de ani! "Aşa e în sportul românesc. Dacă eşti senior şi nu ai valoare de lot naţional, e greu să te ţii pe picioare în România şi preferi să-ţi iei tălpăşiţa", zâmbeşte amar un sportiv român stabilit în Paris. Valeria îşi legase soarta de un tânăr francez, mai avea multe aminitiri de adunat în ţarcul sportului său favorit şi trăia la prezentul continuu. Salariul lunar de peste 1000 de euro îi păstra mintea încărcată de vise, iar fiecare punct construit cu migală îi dădea o supradoză de linişte. Ştia câte mii de repetări poţi face pentru topspinul fără cusur. Pentru că sportiva din Caransebeş îşi câştigase aura de campioană încă din copilărie.