Numele lui Donald Tsang arată dubla înrădăcinare şi referinţă a oraşului-stat pe care îl conduce în numele Chinei. Numele, impus de înaintaşi, e chinez, ca suşa locuitorilor. Numele lui Donald Tsang arată dubla înrădăcinare şi referinţă a oraşului-stat pe care îl conduce în numele Chinei. Numele, impus de înaintaşi, e chinez, ca suşa locuitorilor. Prenumele, ales de părinţi, e britanic, precum ultimul strat cultural din Hong Kong: colonial, dar acceptat. China a cedat Marii Britanii insula Hong Kong în 1842, după primul război al opiului; în 1898, britanicii au mai primit şi o mare parte din peninsula Kowloon, în leasing pentru o sută de ani. De câteva decenii, puternicele companii ale unuia dintre primii tigrii asiatici s-au infiltrat peste frontieră, prin masivele investiţii şi angajări din provincia Guangdong. În secolele 19 şi 20, chinezii din patria-mamă au dopat de bunăvoie populaţia coloniei, fugind de sărăcia sau violenţele de pe continent; doar foametea din timpul ocupaţiei japoneze a inversat fluxul. Cele mai mari proteste din timpul regimului colonial nu au fost generate de absenţa democraţiei, ci de nivelul salariilor. Veniturile decente asigurate majorităţii de economia care a trecut de la textile la înalte tehnologii şi servicii financiare au iertat continuu sistemul de guvernare. Prin urmare, britanicii au catadicsit să formuleze un sistem electoral democratic abia în ajunul retrocederii către chinezi - care îi temporizează aplicarea. Beijingul a promis doar că va menţine sistemul economic şi politic local încă 50 de ani. Timp în care şi China va putea evolua spre actualul sistem din Hong Kong.