Tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase readuce în memorie gestul fostului premier francez socialist care s-a împuşcat în cap.
Fostul premier francez Pierre Beregovoy s-a sinucis în mai 1993, fiind afectat de acuzaţiile de comportament incorect ce priveau contractarea unui împrumut în valoare de 180.000 de dolari, fără dobândă, de la omul de afaceri Roger Patrice-Pelat, care îi era prieten şi care ulterior a fost condamnat pentru tranzacţii financiare ilegale.
Moartea sa a venit chiar înaintea unui nou proces legat de scandalul Péchiney-Triangle, în care fusese condamnat Roger Patrice-Pelat.
Beregovoy avea 67 de ani şi părăsise funcţia de premier de două luni, în aprilie 1993, când şi-a tras două gloanţe în cap cu pistolul bodyguardului său, în oraşul său natal, Nevers, la circa 150 de kilometri de Paris. Guvernul socialist al lui Beregovoy (1992-1993) fusese învins de către forţele de dreapta în martie.
Pompierii l-au găsit în comă profundă, pe malul unui canal, după ce şoferul său a alertat autorităţile. Fostul ministru a murit în elicopter, în timp ce era transferat la Spitalul militar Val de Grace din Paris.
Alţi demnitari condamnaţi
Condamnarea la doi ani de închisoare cu executare a fostului premier român Adrian Năstase a readus în prim-plan problema corupţiei la nivel înalt din România, dar aceasta afectează mai multe state europene, unde au fost, de asemenea, procese de corupţie implicând oficiali de rang înalt.
Israel: Moshe Katzav, şapte ani de închisoare
Tot la capitolul şefi de stat condamnaţi intră şi fostul preşedinte al Israelului, Moshe Katzav. El a primit, în noiembrie anul trecut, şapte ani de închisoare pentru viol şi a fost încarcerat în închisoarea Maasiyahu, din Tel-Aviv.
Franţa: Jacques Chirac, doi ani cu suspendare
Fostul preşedinte francez Jacques Chirac a fost conda