Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajatorii cărășeni sunt în goană după căutarea forței de muncă pentru firmele lor

Publicat in Adevarul, miercuri 22 septembrie 2010 ·

Patronii firmelor cărăşene se plâng că duc lipsă de oameni. Şomerii spun însă că joburile nu se potrivesc cu calificările lor. Managerii de firme îşi pun speranţele în bursa locurilor de muncă, organizată în această săptămână de Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Managerii firmelor cărăşene se confruntă cu o situaţie paradoxală. Deşi numărul şomerilor creşte, ei nu reuşesc să găsească forţă de muncă. Rata şomajului este de 11,7 la sută în Caraş, iar numărul şomerilor se apropie de 13.000.

Pentru că Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă organizează o bursă în această săptămână, directorii societăţilor şi-au pus speranţele în acest târg al joburilor, în speranţa că şi criza lor va ajunge la sfârşit. Sunt însă pesimişti, pentru că, spun ei, încearcă de prea multă vreme să găsească angajaţi buni.

„Pe lângă faptul că nu găsesc muncitori calificaţi, am mai ajuns la o concluzie. Atunci când vine vorba despre cei necalificaţi, situaţia e în felul următor: decât să lucreze la program, şomerii sunt leneşi şi preferă să primească ajutorul de la stat. M-am înscris acum şi la bursa locurilor de muncă. Sunt curios să văd dacă se schimbă lucrurile”, a spus Samuel Barbu, care are o firmă de construcţii în Reşiţa. Managerul spune că cele 75 de locuri de muncă pe care le are disponibile sunt în evidenţa AJOFM de aproape o lună, dar şomerii nu se înghesuie să le ocupe. În plus, firma sa trece printr-o criză de personal de mai bine de doi ani.

Fără soluţii la stat

Oficialii agenţiei nu pot pune capăt acestui cerc vicios, pentru că reşiţenii care nu vor să muncească găsesc repede soluţii. „Dacă noi avem locuri de muncă într-o meserie şi şomerii nu vor să se angajeze, aduc adeverinţe medicale şi atunci nu mai putem să le dăm repartiţie”, a explicat Carla Goagă, purtătorul de cuvânt al AJOFM. La rândul lor, şomerii caută un loc de m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 4 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 5 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 10 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 8 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 3 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 6 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 6 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 9 ore
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 8 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Vremea

București
acum

vin.

6°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°