Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 100 de sibieni bătuţi au ajuns luna trecută la spital

Publicat in Adevarul, duminică 5 iunie 2011 ·

Cel mai vârstnic are 81 de ani iar cel mai tânăr, 17 ani. Majoritatea celor care au fost victime ale unor agresiuni sunt bărbaţi.

CITIŢI ŞI:

Donaţie de 10.000 de lei pentru Compartimentul de Diabet al Spitalului Judeţean

Bursa locurilor de muncă pentru studenţi se ţine în 8 iunie

Medicamente gratuite contra cost, pentru bolnavii cronici

Numai puţin de 104 persoane care au fost victime ale unor agresiuni au consultat medicii de la Urgenţă, pe parcursul lunii mai. Dintre acestea, cea mai mare parte, respective 80, au fost bărbaţi.

Pacienţii au între 17 şi 81 de ani, 44 dintre ei sunt din Sibiu iar restul din localităţi precum Gura Râului, Orlat, Şura Mare, Cisnadie, Sălişte, Roşia, Agnita, Talmăcel, Poplaca sau Cristian.

“Majoritatea pacientilor au suferit leziuni minore la nivelul capului, fetei si membrelor, iar şapte dintre aceştia au necesitat internare pentru tratament de specialitate şi supraveghere”, spune Raluca Puşcă, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.

Printre cei internaţi se numără un tânăr de 19 de ani din Cristian, bătut pe terenul de fotbal din localitate, dar şi o sibiancă de 78 de ani, bătută cu coşul de gunoi de vecinul său.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 28 minute
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 2 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum o ora
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 3 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 3 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

Uniunea Europeană pregăteşte a 14-a serie de sancţiuni împotriva Rusiei

HotNews acum 2 ore
Uniunea Europeană pregăteşte a 14-a serie de sancţiuni împotriva Rusiei, ca reacţie la invazia rusă în Ucraina, a dezvăluit vineri agenţiei DPA un diplomat european de rang înalt. Reuniune UE la BruxellesFoto: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Pro

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum o ora
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

Lucian Bode: PNL va da preşedintele României / Șansele sunt de partea noastră

HotNews acum 8 minute
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, se arată încrezător că „Partidul Naţional Liberal va da preşedintele României, în persoana domnului Nicolae Ciucă”. El afirmă că liberalii intră în campania electorală „cu multă speranţă”. „Şansele sunt de par

„Luaţi-vă pălăria şi plecaţi!”, îi îndeamnă Vikor Orban pe oficialii UE. „Politicienii sunt conduşi de logica războiului”

Ziare.com acum 2 ore
Premierul ungar Vikor Orban a afirmat vineri, 19 aprilie, că oficialii care conduc instituţiile UE trebuie înlocuiţi după alegerile europarlamentare, întrucât nu merită încă o şansă, relatează Reuters şi MTI. Vikor Orban le spune oficialilor care co

Vremea

București
acum

10°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

7°/11°
Iasi
acum

vin.

5°/14°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

vin.

7°/11°
sâm.

8°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
Timisoara
acum

vin.

3°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°