Fără mari favoriţi, Turul Franţei 2008 a fost, poate tocmai din cauza lipsei lor, mai dramatic decât altele.

Suspansul a durat până în penultima etapă, când oricare dintre primii cinci clasaţi putea îmbrăca tricoul galben, creditat cu cele mai multe şanse nefiind cel dintâi, ci cel de-al doilea. Spaniolul Carlos Sastre a reuşit totuşi să-şi păstreze avansul în faţa australianului Cadel Evans. Învingătorul îşi datorează succesul (după ce s-a clasat al doilea şi al treilea în Tour de France în anii trecuţi) intuiţiei managerului echipei sale, fostul mare ciclist Rijs, care, în ultima etapă de munte, Embrun-L’Alpe D’Huez, l-a determinat pe colegul lui de echipă Frank Schleck, purtător al tricoului galben în acel moment, să-l lase în faţă pe Sastre. Mai bun căţărător, Sastre a câştigat etapa şi a îmbrăcat tricoul galben, dar, lucru şi mai important, şi-a asigurat faţă de Cadel Evans, el însuşi purtător al galbenului timp de cinci etape, un timp mai bun cu un minut şi 33 de secunde, greu recuperabil în contracronometrul care urma.

Rijs ştia că Schleck este mult mai slab în această probă decât australianul şi că nici pe munte n-ar fi reuşit să se distanţeze suficient. Bătut de Evans în toate contracronometrele, inclusiv în etapa a doua a Turului 2008, uneori cu peste două minute, Sastre s-a comportat extraordinar sâmbătă, sosind la Saint-Amand Montrond, cu nici o jumătate de minut în urma lui Evans (pe Schleck l-a ajuns şi la depăşit, deşi luxemburghezul plecase cu trei minute înainte), rămânându-i 68 de secunde din zestrea acumulată la L’Alpes D’Huez. La 33 de ani, spaniolul obţine cea mai mare performanţă din carieră. Lipsa marilor favoriţi a mai avut şi alte consecinţe interesante. Tricoul galben a fost purtat de nu mai puţin de şapte ciclişti, câte cinci etape de Sastre şi de Evans, patru de Kirchen, câte două de Schleck, Schumacher şi Valverde