Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Localuri libere pentru nunţi doar din 2011

Publicat in Adevarul, marți 29 decembrie 2009 ·

Restaurantele din Satu Mare au deja rezervate, pentru anul 2010, toate zilele de sâmbătă şi duminică pentru petrecerea de nuntă. Cei care vor să se căsătorească vara trebuie să îşi facă programarea cu cel puţin un an şi jumătate înainte.

Indiferent de lună, anul viitor cu greu mai găseşti un loc unde să faci nunta în Satu Mare. Cei care vor să se căsătorească vara trebuie să îşi rezerve restaurantul cu un an şi jumătate sau doi înainte. În anul 2010, toate restaurantele care organizează nunţi sunt deja ocupate, inclusiv în zilele de duminică şi chiar şi marţea şi joia.

Monica şi Daniel Rotter, unul dintre viitoarele cupluri care îşi vor uni destinele, şi-au rezervat sala pentru petrecerea de nuntă înainte cu un an. „Am vrut neapărat să facem nunta în luna mai 2010 şi am fost nevoiţi să ne rezervăm sala înainte cu un an, pentru că nu am găsit locuri disponibile mai repede. Am încercat în mai multe locaţii, dar nu am avut succes“, a declarat Monica Rotter, viitoarea mireasă.

August - cea mai aglomerată lună

Pentru ca să fie totul sigur, nelipsitul avans de 2.000 de lei este necesar. Niciun restaurant din Satu Mare nu îţi garantează locul de sală fără un avans, bani care se scad din meniu în dimineaţa de după nuntă.

Cei care vor să se căsătorească vara mai au de aşteptat cel puţin un an, iar asta dacă sunt norocoşi. Pentru că lunile iulie, august şi septembrie sunt cele mai aglomerate, viitorii miri trebuie să se grăbească cu programarea. „Pentru anul 2010, toate zilele de sâmbătă şi duminică sunt deja ocupate, încă de acum un an şi jumătate, iar după revelion se vor face programări pentru anul 2011. Deja avem contracte semnate“, a declarat Cosmin Vaida, managerul restaurantului „Romantic“.

Nici la restaurantul „Aurora“ nu mai sunt foarte multe locuri disponibile în 2010. „Avem sâmbete libere foarte puţine, zile care se v

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Nicuşor Dan anunţă că şefa Administraţiei Spitalelor Bucureşti, Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, după ce a fost inculpată de DNA

G4Media acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat, joi, că şefa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Gabriela Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, pentru că parchetul îi interzice să ocupe funcţia de director pentru 60 de

O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit peste o femeie / Victima, dusă la spital

HotNews acum o ora
O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit, joi, peste o femeie de 70 de ani. Victima a fost transportată la spital cu răni minore, iar alte zece persoane au ieşit din incintă. Magazinul a fost închis. Masina de ambulantaFoto

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum 46 minute
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum 4 ore
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

OFICIAL: Plafonarea RCA a fost prelungită cu încă trei luni

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că Guvernul prelungeşte cu încă trei luni, până la 30 iunie, plafonarea tarifelor poliţelor RCA, conform Agerpres. Încă de ieri, când se vehicula acest scenariu, asociațiile din domeniu au reacționat negativ la o c

DNA a prelungit măsura controlului judiciar pentru Iulian Dumitrescu, preşedinte suspendat al Consiliului Judeţean Prahova şi susţinut pentru o nouă candidatură

News.ro acum o ora
Procurorii DNA au prelungit cu încă 60 de zile măsura controlului judiciar şi restricţiile impuse iniţial preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Prahova Iulian Dumitrescu, fost prim-vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal. Dumitrescu

UPDATE - Grav accident rutier în Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc/ O persoană a murit, iar alte cinci persoane vor fi duse la spital

News.ro acum o ora
Un grav accident rutier a avut loc, joi, în judeţul Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc. Cinci persoane aflate în autoturisme vor fi duse la spital, pentru o a şasea victimă fiind făcute manevre de resuscitare. Ulterior, a fost d

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura. Ciolacu: Prelungim cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem

News.ro acum o ora
Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem. ”Adoptă

Putin: Ideea că Rusia ar ataca state NATO precum Polonia este o „prostie”

G4Media acum 2 ore
Vladimir Putin a afirmat că acuzațiile potrivit cărora Rusia ar putea efectua atacuri asupra unor state NATO sunt un „un nonsens complet”, potrivit Sky News. Într-un discurs ținut aseară în fața piloților forțelor aeriene ruse, el a declarat că țara

Vremea

București
acum

17°
joi

7°/19°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

16°
joi

7°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

20°
joi

8°/20°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/14°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

10°/18°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale