Florian Bichir: „Dezinteresul arătat de autorităţile române, ca să nu-i spun nesimţirea, e deja o axiomă. Şi trist este că nimănui nu-i crapă obrazul de ruşine“.
În timp ce pe malurile Dâmboviţei politicienii se certau de mama focului cine să facă guvernul, la Paris a avut loc Conferinţa de arheologie preventivă, organizată de Consiliul Europei. Lume bună, parlamentari europeni, discuţii serioase. S-a pus în discuţie felul în care dezvoltarea urbană şi industrială afectează patrimoniul cultural şi arheologic. Există două moduri de arheologie actuală, în afară de cea clasică: cea preventivă şi cea de salvare. Mai pe româneşte, dacă pe un teren urmează să se construiască ceva, are loc o arheologie preventivă. Vin specialiştii şi cercetează vestigiile pentru a le conserva sau, după caz, a le proteja. În cazul în care lucrările au început, arheologia se numeşte de salvare. Pe occidentali îi interesează care este zestrea lor, care le sunt rădăcinile şi chiar îşi protejează istoria. Cu această ocazie am aflat - fie-mi iertată ignoranţa - că România figurează cu doar câteva monumente în patrimoniul universal: Delta Dunării, satele fortificate din Transilvania, Mănăstirea Horezu, bisericile din Moldova, forţăreţele dace din Orăştie, cetatea Sighişoarei şi bisericile de lemn din Maramureş. Atât şi nimic mai mult!
Discuţiile au fost interesante pentru că ne privesc în mod direct. Mai ales că, după decembrie 1989, în România se construieşte cu furie, sunt dărâmate monumente istorice, situri arheologice de valoare inestimabilă sunt rase de pe faţa pământului. Anul trecut, un francez a distrus cu buldozerul cel mai important complex monahal paleocreş- tin din nordul Dobrogei. Mai exact, în localitatea tulceană Slava Rusă, singurul complex monahal paleocreştin descoperit până în prezent în nordul Dobrogei a fost distrus cu buldozerele din ordinul unui acţio
