Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rovana Plumb: Pădurea Trivale va fi desemnată rezervaţie naturală

Publicat in Mediafax, miercuri 5 decembrie 2012 ·

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a anunţat că Pădurea Trivale va fi desemnată rezervaţie naturală de tip forestier, precizând că propunerea va fi săptămâna viitoare pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern.

Anunţul a fost făcut de ministrul Mediului şi Pădurilor la ceremonia de decernare a premiului "Primăria Verde - pentru iniţierea unui proiect".

Premiul a fost câştigat de Primăria Piteşti, pentru proiectul "Creare Parc Lunca Argeşului", finanţat din fonduri europene, având o valoare de peste 40 de milioane de lei.

"Am ceva să vă anunţ, ceva legat de sufletul dumneavoastră, şi anume că Pădurea Trivale va fi desemnată rezervaţie naturală de tip forestier, chiar săptămâna viitoare, la şedinţa de Guvern va fi pe ordinea de zi", a spus Rovana Plumb, citată într-un comunicat de presă al Ministerului Mediului.

Ministrul Rovana Plumb a mai spus că se bucură de faptul că astfel de proiecte verzi sunt dezvoltate, iar autorităţile locale preiau iniţiative de a respecta natura, dar şi de a utiliza fondurile europene în interesul cetăţenilor.

"Sunt mulţumită când văd banii europeni puşi la lucru într-un mod util. Extinderea suprafeţei de spaţiu verde într-un oraş precum Piteşti era un gest necesar", a adăugat Rovana Plumb.

Ministrul Mediului a mai anunţat că va propune Guvernului ca în noul Program de Guvernare să fie prevăzută reţeaua "Oraşul Verde", similar reţelei Natura 2000.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, prezent la eveniment, a spus că este bucuros de faptul că premiul a fost acordat oraşului său natal.

"Este meritul primăriei de a aduce acest premiu în Piteşti, victoria este cu atât mai mare cu cât am depăşit Primăria Arad. Ne angajăm la un nou concurs. Avem datoria ca în anul 2013 să câştigăm şi premiul «Oraşul Verde»", a spus ministrul Agriculturii.

Primarul municipiului Piteşti

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Angajaţii de la Registrul Comerţului intră joi în grevă japoneză

Mediafax acum o ora
Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului intră joi în grevă japoneză, la nivel naţional. Sindicaliştii cer majorarea salariilor cu 15%, pentru că ONRC este „instituţia publică cu cel mai mic nivel de salarizare din justi

Barcelona a șters o linie de autobuz din Google și Apple Maps pentru că era folosită frecvent de turiști spre nemulțumirea localnicilor

HotNews acum 43 minute
Traseul autobuzului 116 din Barcelona, folosit frecvent de turişti pentru a ajunge la Park Güell, a dispărut din aplicaţii precum Google Maps şi Apple Maps, relatează news.ro. Strada din BarcelonaFoto: f8 images / Alamy / Profimedia Images Decizia a

Imagini de la Judecătoria Mangalia. Astăzi, termen nou în dosarul lui Vlad Pascu (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 38 minute
Fondul dosarului tragediei de la 2 Mai se află la Judecătoria Mangalia, noul termen fiind stabilit pentru data de 18 aprilie 2024, ora 10.00, „pentru a se introduce în cauză şi a se cita Fundaţia Română pentru Asistarea Victimelor Accidentelor, pent

Martin Scorsese pregăteşte un film biografic despre Frank Sinatra cu Leonardo DiCaprio

News.ro acum o ora
Regizorul Martin Scorsese în vârstă de 81 de ani, care anul trecut a lansat "Killers of the Flower Moon" şi pregăteşte un film despre Iisus, lucrează în prezent la un film biografic despre Frank Sinatra, relatează Variety. Scorsese, care a lucrat la

Poliţist de la Secţia 4 Ploieşti, acuzat de viol. Conducerea Inspectoratului de Poliţie Prahova anunţă că a deschis o anchetă internă şi că fapta reclamată face obiectul unui dosar penal

News.ro acum o ora
O femeie care a depus o plângere pentru înşelăciune la secţia 4 de poliţie Ploieşti susţine că a fost chemată acasă la poliţistul de caz, violată şi supusă la perversiuni sexuale de către acesta. Într-o declaraţie dată presei locale, femeia mai spun

Şeful NASA acuză China că foloseşte programe civile pentru a ascunde obiective militare în spaţiu: ”Trebuie să ajungem pe Lună/ Cred că suntem într-o cursă”

G4Media acum 27 minute
Şeful agenţiei spaţiale americane NASA, Bill Nelson, a declarat miercuri în Congres că China foloseşte programe civile pentru a ascunde obiective militare în spaţiu, relatează DPA, citată de Agerpres. „China a făcut paşi extraordinari (în spaţiu), î

Ford recheamă 456.565 de SUV-uri şi camionete compacte din Statele Unite. Motivul e pierderea puterii de transmisie din cauza bateriei

News.ro acum o ora
Ford recheamă 456.565 de SUV-uri şi camionete compacte din Statele Unite din cauza pierderii puterii de transmisie provocată de o problemă la baterie, a anunţat miercuri Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA), tran

Șeful diplomaţiei UE avertizează că atacul Iranului asupra Israelului nu trebuie să distragă atenţia de la situaţia umanitară din Gaza

Ziare.com acum 19 minute
Șeful diplomaţiei UE, Josep Borrell a avertizat miercuri, 17 aprilie, că atacul de sâmbătă al Iranului asupra Israelului nu trebuie să distragă atenţia de la situaţia umanitară din Gaza, transmite DPA. Josep Borrell mai condamnă violenţa coloniştilo

UE impune sancțiuni producătorilor de drone și rachete din Iran după atacul asupra Israelului

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Europeană a decis miercuri să impună noi sancţiuni împotriva Iranului, ce vizează producătorii de drone şi rachete, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, transmite joi AFP. "Am decis să impunem sancţiuni împotriva Ira

Suedia adoptă o lege care scade vârsta pentru schimbarea legală a sexului de la 18 la 16 ani

Libertatea acum 27 minute
Parlamentul Suediei a adoptat o lege care reduce vârsta minimă pentru schimbarea legală a sexului de la 18 la 16 ani şi facilitează accesul la intervenţii chirurgicale, relatează News.ro. Legea a fost adoptată cu 234 de voturi pentru şi 94 împotrivă

Vremea

București
acum

joi

8°/14°
vin.

8°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

10°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/15°
Constanta
acum

joi

8°/15°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

4°/15°