Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sănătatea va trăi pe datorie până în 2010

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 septembrie 2009 ·

Medicamentele, materialele sanitare şi hrana bolnavilor care ajung în spitale până la sfârştiul acestui an vor fi plătite abia în 2010, banii alocaţi pentru sistemul de sănătate pentru acest an fiind prea puţini.

Pentru ca spitalele să poată să funcţioneze în continuare, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB) urmează să încheie acte adiţionale cu spitalele aflate în contract pentru furnizarea de servicii medicale. Valoarea serviciilor realizate lunar de fiecare spital va fi plătită parţial în trimestrul IV din 2009, iar restul în 2010.

„Practic, vom încheia acte adi ţio nale la contractele pe care le avem cu spitalele în care vom prevedea majorarea contractelor pe care le au cu o limită care să acopere serviciile pe trimestru IV din 2009. Serviciile făcute lunar vor fi plătite în două părţi, o parte lună de lună la termenele avute în contract, altă parte de la 1 ianuarie 2010. Ce plătim lunar asigură plata salariilor pentru medici, iar pentru medicamente, materiale sanitare, hrană se amână termenul de plată la 120 de zile. Practic, pe noi ne creditează bugetul statului, iar noi credităm spitalele”, explică mecanismul preşedintele CASMB, Adina Geană.

Măsurile aplicate în Bucureşti vor fi luate şi în ţară.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

HotNews acum 35 minute
​Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o

Ambulanță lovită de tramvai în București: Transporta un bolnav din Călărași la spitalul Floreasca

Ziare.com acum 2 ore
Un accident în care au fost implicate o ambulanță și un tramvai a avut loc miercuri, 24 aprilie, în București. Ambulanța transporta un pacient de la spitalul din Călărași la spitalul Floreasca din București în momentul în care a fost lovită de un tr

Adrian Sârbu: Creşterea PIB înseamnă creşterea bogăţiei tale. În România există oportunităţi. Fii vesel, pentru că economia creşte şi bazată pe nivelul tău de bună dispoziţie şi de gândire pozitivă

Ziarul Financiar acum 20 minute
Nemo: Îţi repet întrebarea, de la care aşteptăm răspunsul tău. Eşti de acord să votezi doar acele partide/guverne care îşi asumă răspunderea pentru o creştere economică de 5% pe an ceea ce ar duce la dublarea PIB-ului României în termeni reali în 15

Ginecolog prins luând mită 900 de lei pentru o cezariană

Mediafax acum 4 ore
DGA Giurgiu a prins, marţi, în flagrant un medic ginecolog din Spitalul Judeţean Giurgiu. Ginecologul a pretins şi primit 900 de lei de la aparţinătorul unei paciente, din care 700 lei pentru sine şi 200 lei pentru alte persoane de la secţia de gine

Directorul general al Poştei Române: Până de sărbători putem livra pensiile / Depinde când ne intră banii în conturi, iar în funcţie de acest lucru vom şti dacă vom ruga salariaţii să lucreze în zilele libere, fie pe 1 mai, fie pe 3 mai

News.ro acum 2 ore
Directorul general al Poştei Române, Valentin Ştefan, a anunţat, miercuri, că vor fi livrate pensiile, până de sărbătorile pascale. El a precizat că, în funcţie de momentul în care vor intra banii în conturile compamniei, vor fi rugaţi salariaţii să

Firea respinge acuzaţiile privind „rechinii imobiliari”: Ştim cine a primit autorizaţii în această perioadă, că sunt „rechini buni” şi „rechini răi”

Mediafax acum 24 minute
„Un subiect care e mult accentuat şi care cred că a fost speculat negativ de adversarii politici - s-a spus şi despre mine, şi despre Robert, şi despre Daniel - ei au făcut lucruri în Capitală, dar s-au dat de partea rechinilor imobiliari. Aş vrea,

Elevii mai multor școli din Ploiești, blocați în gara din Buda în „Săptămâna Verde” / Copiii ar fi trebuit să ajungă la Brașov / S-a stricat locomotiva

G4Media acum 40 minute
Elevii mai multor școli din Ploiești care, în „Săptămâna Verde”, ar fi trebuit să ajungă în excursie la Brașov, au rămas blocați în gara Buda, după ce conductorul trenului particular 11029 a semnalat defecțiuni la locomotivă, relatează Observatorul

Când vor fi livrate pensiile în contextul sărbătorilor pascale. Anunțul directorului Poștei Române

Ziare.com acum o ora
Directorul general al Poştei Române, Valentin Ştefan, a anunţat, miercuri, că vor fi livrate pensiile, până de sărbătorile pascale. El a precizat că, în funcţie de momentul în care vor intra banii în conturile companiei, vor fi rugaţi salariaţii să

Sorin Grindeanu: Tarom trebuie să intre într-o etapă de reorganizare economică

Mediafax acum o ora
„Tarom deocamdată trebuie să facă următorul lucru, să primească până la sfârşitul lunii acel ajutor de la Comisia Europeană. Tarom-ul nu este într-o formă economică de invidiat şi, şi dacă nu vi-o spun eu, o ştiţi foarte bine. Trebuie să găsească, d

Kremlinul îşi anunţă noua ofensivă: Rusia va extinde "zona tampon" din Ucraina dacă Kievul va primi rachete cu rază mai mare de acţiune

News.ro acum 41 minute
Kremlinul a declarat miercuri că Rusia îşi va extinde şi mai mult "zona-tampon" din interiorul Ucrainei, dacă Kievul primeşte de la Statele Unite rachete ATACMS cu rază de acţiune mai lungă, care îi permit să lovească mai adânc în interiorul Rusiei,

Vremea

București
acum

19°
mie.

8°/20°
joi

9°/23°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/20°
joi

10°/23°
vin.

9°/14°
sâm.

6°/18°
Constanta
acum

18°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

4°/10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

14°
mie.

8°/15°
joi

5°/11°
vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°