Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Educaţia, în derivă. Prima zi de înscrieri la clasa "0" şi clasa I a fost dominată la Galaţi de circ şi haos

Publicat in Adevarul, luni 5 martie 2012 ·

Aplicaţia pe baza căreia trebuie să se facă încrierile la clasa I şi clasa 0 a funcţionat foarte prost sau deloc. Directorii de şcoli, asaltaţi de părinţii care făceau scandal, au deschis înscrierile cu câteva ore mai devreme decât se stabilise prin ordinul ministrului Educaţiei.

Haosul a fost stăpân astăzi peste şcolile gălăţene unde s-au făcut înscrieri pentru deja celebra clasă zero. Cu toate că Inspectoratul Şcolar Judeţean anunţase oficial că înscrierile se vor putea face după ora 12.00, sute de părinţi au năvălit în şcoli încă de la primele ore ale dimineţii, formând cozi agasante şi gălăgioase.

Mai multe decât atât, la un moment dat au izbucnit mini-revolte, părinţii nerăbdători somându-i zgomotos pe directorii şcolilor să încalce ordinul ministrului şi să înceapă înscrierile mai devreme. Lucru care s-a şi întâmplat, pe fondul acestui adevărat circ.

Din păcate, deschiderea înscrierilor a arătat, încă o dată, că sistemele informatice de la Ministerul Educaţiei sunt de doi bani, chiar dacă au costat milioane de euro. Aplicaţia specială penstru înscrieri nu a funcţionat câteva ore bune, iar când a putut fi totuşi utilizată a mers foarte prost. Explicaţia furnizată de oficiali, cum că din cauza suprasolicitării serverelor, fişele de înscriere n-au putut fi înregistrate, arată ceea ce spunem mai înainte: s-au dat basculante de bani pentru aplicaţii informatice de o calitate îndoielnică.

Scandalul a căpătat proporţii naţionale după prânz, dat fiind că sincopele n-au apărut doar la Galaţi, ci în întrega ţară. Parlamentarii PDL din Comisia de Învăţământ a Camerei Deputaţilor l-au somat pe ministrul Educaţiei, Cătălin Baba să-i demită urgent pe cei vinovaţi de blocarea aplicaţiei pentru înscrierea la clasa I şi la clasa pregătitoare.

Ministrul Educaţiei susţine că s-a demarat o anchetă internă, dar că de vină ar fi faptul că astă noap

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 2 ore
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum o ora
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

Incredibil! Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu, condamnat DEFINITIV la 13 ani și 8 luni de închisoare: „E un dispozitiv performant”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 4 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Nicolae Ciucă, întrebat dacă este posibilă o înfruntare între el şi Marcel Ciolacu la alegerile din toamnă: Poate fi o ipoteză, orice scenariu pe masa politicii trebuie să existe

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că discuţiile despre candidaţii la alegerile prezidenţiale vor avea loc, între PNL şi PSD, după alegerile din data de 9 iunie. Ciucă admite că, dacă cele două mari partide vor avea candidaţi separaţi, „se poat

Atenţie! Trecem la ora de vară

Pandurul acum o ora
România trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă spre duminică. Ora 3.00 va deveni ora 4.00, astfel că vom dormi cu o oră mai puţin, ziua de duminică fiind cea mai scurtă din an. Avantajul trecerii la ora de vară este că vom folosi optim lumina na

Rusia acuză Armenia că încearcă să rupă legăturile cu Moscova

HotNews acum 4 ore
Rusia a acuzat joi Armenia că încearcă să rupă legăturile din ce în ce mai fragile între cele două ţări, într-un moment în care Erevanul pune şi mai mult sub semnul întrebării rolul Moscovei de garant al securităţii regionale, relatează AFP și Agerp

Ce a pățit asistenta de la maternitatea Ploiești care a încurcat doi bebeluși la externare. Greșeala, descoperită de una dintre mame

Ziare.com acum 7 ore
Comisia de disciplină care anchetează cazul fetiţelor încurcate la externarea din Secţia de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti a dispus măsuri faţă de o asistentă, a precizat joi, 28 martie, pentru Agerpres, manag

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

13°/25°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/18°
sâm.

9°/23°
dum.

12°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/15°
dum.

9°/13°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/26°
lun.

14°/25°
Timisoara
acum

14°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale