Fortissimo Capital, fondul de investiţii israelian interesat de cumpărarea Oltchim şi care s-a întâlnit ieri cu Gheorghe Piperea, reprezentantul administratorului judiciar al combinatului, este doar unul din „peţitorii” combinatului.
„Am purtat discuţii şi zilele trecute cu mai mulţi investitori, iar mâine (n.r. - astăzi) ne vom întâlni cu altul”, a precizat Piperea pentru EVZ. Potrivit acestuia, şi acţionarul minoritar al combinatului, firma PCC, precum şi omul de afaceri Ştefan Vuza, ambii participanţi la licitaţia de privatizare câştigată anul trecut de patronul media Dan Diaconescu, dar şi omul de afaceri Ioan Niculae au trimis cu două săptămâni înainte de Paşte scrisori de intenţie, prin care îşi manifestau interesul pentru combinat.
„Nu îmi e clar dacă era vorba de un consorţiu sau nu”, a spus Piperea. Aceştia însă nu ar fi continuat demersurile.
Datoria, bat-o vina
Surprinde interesul crescut din aceste zile pentru combinat, care anul trecut a atras la licitaţia de vânzare doar trei investitori, tran zac ţia de vânzare nefiind încheiată.
Însă introducerea în insolvenţă a Oltchim la începutul anului pare să creeze o serie de avantaje, după cum spune reprezentantul administratorului judiciar. Potrivit lui Piperea, urmând procedura judiciară şi obţinând votul creditorilor, Oltchim poate beneficia de o ştergere de datorii. Acestea se ridică în prezent la aproape 800 de milioane de euro (400 doar la statul român). Cum datoriile sunt principala piedică pentru Oltchim, reducerea lor poate creşte şansele de vânzare.