Nu calitatile lui Prodi sau programul politic al stingii au decis rezultatul: alegerile au reprezentat in primul rind un referendum asupra persoanei lui Berlusconi. Berlusconi a pierdut, dar victoria lui Prodi este una la limita, muncita, amara. Fostul presedinte al Comisiei Europene ramine cu satisfactia ca isi invinge pentru a doua oara adversarul, dupa zece ani, insa noua sa coalitie este atit de eterogena, incit guvernarea Italiei in urmatorii patru ani se anunta o adevarata aventura. Romano Prodi stie foarte bine cit de grea este aceasta misiune, dupa precedenta sa experienta in fruntea Consiliului de Ministri, in perioada 1996-1998. Atunci, dorinta sa de a aplica reforme economice de substanta s-a lovit de rezistenta formatiunii marginale intitulate Rifondazione Comunista, dar al carei sprijin parlamentar era vital pentru guvern. Acum, "eurocomunistii" si-au imbunatatit pozitia relativa in cadrul aliantei lui Prodi, iar viitorul echilibru parlamentar va face ca fiecare vot sa conteze. Iar liderul eurocomunist Fausto Bertinotti este un politician impulsiv, caruia nu ii trebuie mult timp nici sa intre, nici sa iasa din aliante. Desigur, in coalitia lui Prodi ("Uniunea") mai exista un partid comunist, exista si socialisti, si liberali, si crestin-democrati, si miscari create in jurul unor lideri charismatici precum fostul magistrat anticoruptie Antonio di Pietro sau fostul primar al Romei, Francesco Rutelli. Iar forta politica numarul unu, "democratii de stinga" - fostul mare partid comunist, trecut la social-democratie - dispun si acum (ca si in 1998) de oameni capabili sa-l inlocuiasca pe Prodi, daca acesta merge prea mult catre centru. Exceptindu-l pe Prodi, insa, "Uniunea" nu dispunea de oameni capabili sa-l bata pe Berlusconi intr-o confruntare directa, personalizata, dura, asemanatoare mai degraba cu duelurile prezidentiale de peste Ocean. Si in Marea Britan