Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lingviştii le cer elevilor să nu se sperie

Publicat in Adevarul, miercuri 22 februarie 2006 ·

"Nicio şi niciun sunt două pronume negative care, atunci când determină un substantiv, devin adjective. Celelalte pronume compuse din limba română, cum este fiecare, se scriu într-un cuvânt. "

Nicio

şi

niciun

sunt două pronume negative care, atunci când determină un substantiv, devin adjective. Celelalte pronume compuse din limba română, cum este

fiecare

, se scriu într-un cuvânt. Acesta era singurul care se scria în două, de aici şi ideea de a regulariza scrierea şi de a o reglementa conform celorlalte cuvinte. De altfel, se şi pronunţă cu diftong:

niciun

. S-au acceptat ambele forme de accent ale cuvântului

trafic

, întrucât acesta poate fi împrumutat şi din engleză, şi din franceză. Nu va fi nicio sperietură pentru elevi, iar aceste schimbări nu le vor îngreuna activitatea", ne-a declarat Marina Rădulescu Sala, cercetător principal la Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan- Al. Rosetti" al Academiei Române, una dintre coordonatoarele noii gramatici. Noile reguli sunt slab popularizate la nivel naţional. Efectul de lege în vorbire a fost prea puţin resimţit în timpul scurs de la apariţia DOOM2, din 2005, care a stat la baza editării noii gramatici. Cititorii publicaţiilor de mare tiraj au fost surprinşi de modificările cuvintelor din titluri, după ce ziarele şi revistele au decis respectarea normelor Academiei. Mulţi români nu ştiu că anumite forme incorecte ale cuvintelor au fost permanentizate în noua gramatică, cele vechi fiind depăşite de dinamica actualităţii. Printre noile reguli gramaticale, care vor fi adoptate din toamna lui 2007, se numără: dispariţia denumirii de părţi principale şi părţi secundare de propoziţie; subiectul nu mai este parte principală de propoziţie, ci este un complement mai special, pentru că are reguli speciale de acord, o corelaţie între el şi predicat; complementul dire

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe miercuri, 24 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Mirel Palada și H.D. Hartmann

Gandul acum 26 minute
Invitații zilei sunt Mirel Palada, sociolog și H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 38 minute
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

SUA impun noi sancţiuni împotriva Iranului vizând pirateria informatică

G4Media acum o ora
Statele Unite au anunţat marţi o nouă serie de sancţiuni împotriva Iranului care vizează „două companii şi patru persoane implicate în atacuri cibernetice rău intenţionate” care au fost efectuate „împotriva unor companii şi entităţi guvernamentale a

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 3 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum o ora
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 4 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 4 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Ana Bogdan a fost eliminată de la Madrid Open, după o partidă în care a avut minge de meci

Mediafax acum 50 minute
În setul secund, Ana Bogdan a avut o minge de meci, după ce revenise în primul, când părea că nu mai are nicio şansă. După trei ore şi 23 de minute, românca a cedat în setul decisiv, pierzând meciul cu 6-7 (5), 7-6 (4), 6-2. La 1-5 în primul set, pe

Handbal masculin: Dinamo Bucureşti - Skjern Handbold, scor 28-27, în turul sferturilor European League

News.ro acum 2 ore
Campioana Dinamo Bucureşti a învins marţi, pe teren propriu, într-o atmosferă electrizantă, formaţia daneză Skjern Handbold, scor 28-27 (14-15), în turul sferturilor de finală ale European League. Returul va fi în 30 aprilie, în deplasare, pentru un

Vremea

București
acum

10°
mar.

7°/10°
mie.

8°/20°
joi

11°/17°
vin.

9°/16°
Iasi
acum

12°
mar.

7°/16°
mie.

10°/21°
joi

10°/22°
vin.

8°/13°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/12°
mie.

11°/19°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/16°
mie.

7°/16°
joi

6°/10°
vin.

5°/14°
Timisoara
acum

10°
mar.

5°/17°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

4°/17°