Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MOARTEA NEAGRĂ: Statuia construită pentru cei 1.300 de oameni ucişi de ciumă

Publicat in Adevarul, joi 23 iunie 2011 ·

În centrul Timişoarei, chiar în mijlocul Pieţei Unirii, se află o statuie al cărei simbol nu toată lumea îl cunoaşte. Majoritatea turiştilor care se fotografiază lângă ea nu ştiu că vor duce cu ei acasă, chiar şi în fotografii, Coloana Ciumei. De-a lungul istoriei, îngrozitoarea epidemie a făcut numeroase victime şi în Capitala Banatului.

Ciuma, supranumită şi „moartea neagră", una dintre cele mai îngrozitoare epidemii din istorie, a apărut în Europa după anul 1300, printre simptome numărându-se febra, inflamarea ganglionilor şi durerile îngrozitoare. Chinurile supraomeneşti prin care treceau victimele şi rapiditatea cu care boala se extindea i-a făcut pe europenii din acea perioadă să ajungă la concluzia că se apropia sfârşitul lumii.

Boala care nu iartă

Nici România nu a fost ferită de îngrozitoarea pandemie, iar Timişoara a fost lovită de mai multe ori. Prima dată ciuma a apărut în Banat în anii 1500, a reapărut în mai apoi după 1600 şi în anul 1731 în Timişoara şi-au pierdut viaţa peste 1.300 de bolnavi de ciumă. După cum explica jurnalistul timişorean Dusan Baiski într-un material publicat în anul 2005, epidemia a fost adus în Banat de trupele imperiale austriece, iar printre morţii timişoreni s-au numărat şi şase primari. Victimele au fost arse. Conform sursei citate, ciuma a încetat, totuşi, în Banat, la finele anului 1738.

DAŢI CLICK PE FOTOGRAFII PENTRU O GALERIE FOTO A STATUII

Adusă direct din Viena, pe drumul apelor

La puţin timp după încetarea groaznicei epidemii, în Timişoara a fost adusă statuia care se află în prezent în centrul Pieţei Unirii şi care se numeşte „Coloana Ciumei". Statuia aminteşte de „moartea neagră", a fost creat la Viena şi adus mai apoi în Banat. Monumentul este compus dintr-o coloană pe care se regăsesc Tatăl, Fiul şi Fecioara Maria. La baza coloanei se află statuia Sfântului Ioa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum 48 minute
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului s-a nascut in anul 1692 in localitatea Poltava din Ucraina. Vine in Tara Romaneasca, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brancoveanu si a Mitropolitului Antim Ivireanu, cand viata bisericeasca si cultu

Dosarul Mineriadei: Petre Roman a ajuns la Parchetul General. Ion Iliescu va fi audiat acasă

Wall-Street.ro acum 10 minute
Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990. De asemenea, sunt aşteptaţi la Parchetul General Gelu Voican Voiculescu, fost

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum 3 ore
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Peste 60% dintre români, de acord cu votul obligatoriu. Cum își argumentează răspunsul

Adevarul acum 53 minute
Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, argumentând că o prezenţă mai mare la vot poate schimba lucrurile în bine, conform unui sondaj realizat de INSCOP. În urmă cu 10 ani, procentul acestora era cu aproape 20% mai mic.

Expert: Bolile transmise de ţânţari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice

Mediafax acum o ora
Insectele răspândesc boli precum malaria şi febra dengue, a căror prevalenţă a crescut foarte mult în ultimii 80 de ani, deoarece încălzirea globală le-a oferit condiţii mai calde şi mai umede. Prof. Rachel Lowe, care conduce un grup de rezilienţă î

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum o ora
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 10 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Plata în avans a pensiilor pentru luna mai, pe ordinea şedinţei de Guvern de azi de la Timişoara

Mediafax acum 2 ore
„Proiect de Hotărâre a Guvernului privind plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat”, se arată în informarea privind proiectele

Vremea

București
acum

13°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

11°/20°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

5°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°