Mămuca îl trezise dis-de-dimineaţă şi-l spălase cu apă de izvor, luată anume din vale, în ulciorul în care pusese un bănuţ de argint ca să-i aducă noroc.

De când se crăpase de ziuă, toţi ai casei erau veseli pentru că boabele de grâu puse în noaptea Sfântului Andrei încolţiseră, semn că în anul care vine pământul va da rod bun, după şapte ani uscaţi precum cele şapte vaci slabe. Mama deretica de zor prin casă, iar Petrică nu mai avea răbdare. Dormise ca pe ghimpi, la gândul că va pleca la colindat.

Inima a început să-i bată şi mai tare atunci când doi flăcăi din sat au sosit la poartă cu Icoana Naşterii Domnului. Icoana a fost plimbată prin toate odăile, sfinţind casa, şi toţi au sărutat- o smeriţi şi luminaţi de credinţă, la mijlocul unui veac zbuciumat. Îmbrăcat gros, cu bundiţă şi căciulă brumărie, Petrică a început lupta cu troienele.

Era primul lui Colind, cu băieţii ăi mari. Afară era ger, obrajii îi ardeau, dar îi era ruşine să se dea în vileag că a obosit. Era o zi mare pentru el. Ceata de copii înainta anevoie prin nămeţi. Imediat ce se apropiau de vreo casă, ba uneori chiar pe lângă troiţa de la răspântie, îşi începeau colindul „Bună dimineaţa/La Moş Ajun/Ne daţi ori nu ne daţi”.

După ce au colindat tot satul, îngheţat bocnă, dar mândru nevoie-mare, Petrică a deşertat din desagă pe laviţa din tindă colindeţele: câteva gutui, covrigii, merele şi nucile, dar şi doi colaci. Fericit, adormi lângă cuptor, cu promisiunea mamei că spre seară va putea pleca din nou cu „Steaua”. Doar nu învăţase degeaba „Steaua sus răsare”, „La Viflaim” şi „Trei Crai de la Răsărit”, deşi doar de trei luni buchisea la abecedar.

Când se trezi, în toată casa mirosea ca-n Rai, iar masa era pusă. Din străchini îi făceau cu ochiul cârnaţi, caltaboşi, jumări, sarmale rumene înmuiate în şorici, toate preparate din Ghiţă, tăiat t