Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un mesaj fals postat pe Twitter a cauzat o pierdere de 136 de miliarde de dolari pe bursa americană

Publicat in Adevarul, miercuri 24 aprilie 2013 ·

Bursa din SUA a scăzut cu 1% în timpul şedinţei de marţi, echivalentul a 136 miliarde de dolari, în numai câteva secunde după ce un grup de hackeri a postat pe contul de Twitter al agenţiei AP un mesaj fals privind producerea a două explozii la Casa Albă şi rănirea preşedintelui Barak Obama.

Mesajul pe Twitter, care anunţa că Obama a fost rănit după ce Casa Albă a fost atacată cu bombe, vine după încercări repetate ale hackerilor de a obţine parole ale reporterilor Associated Press (AP), a informat ulterior agenţia de presă, citată de Bloomberg. AP a suspendat contul de Twitter şi va lucra la eliminarea vulnerabilităţii speculate de hackeri.

Indicele Standard & Poor’s 500 a scăzut cu circa 1%, în urma anunţului, ştergând 136 de miliarde de dolari din valoarea companiilor listate, înainte de a a-şi reveni rapid. AP a folosit un alt cont de Twitter, operat de departamentul de comunicare, pentru a clarifica anunţul fals.

"Acela este un @AP tweet fals", au postat cei de la AP.

Agenţia de presă este ultima victimă a unei serii de atacuri împotriva publicaţiilor de media, inclusiv conturi de Twitter ale emisiunilor "60 Minutes" şi "48 Hours" de la CBS News, săptămâna trecută.

Anunţul apărut pe contul AP a speriat investitorii la numai câteva zile după ce două explozii au avut loc în timpul maratonului din Boston, omorând trei persoane şi rănind 200.

Tweet-ul fals aduce în lumină puterea reţelelor de socializare asupra pieţelor financiare, aflate într-o mişcare continuă. Indicele S&P 500 a închis în creştere cu 1% şedinţa de marţi.

Imediat după postarea mesajului fals pe Twitter, investitorii s-au orientat către active considerate sigure, influenţând cotaţiile titlurilor Trezoreriei SUA şi pieţele valutare.

"Preşedintele este bine. Tocmai ce am discuta

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe miercuri, 24 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Mirel Palada și H.D. Hartmann

Gandul acum 20 minute
Invitații zilei sunt Mirel Palada, sociolog și H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 31 minute
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

SUA impun noi sancţiuni împotriva Iranului vizând pirateria informatică

G4Media acum o ora
Statele Unite au anunţat marţi o nouă serie de sancţiuni împotriva Iranului care vizează „două companii şi patru persoane implicate în atacuri cibernetice rău intenţionate” care au fost efectuate „împotriva unor companii şi entităţi guvernamentale a

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 3 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum o ora
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 4 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 4 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Ana Bogdan a fost eliminată de la Madrid Open, după o partidă în care a avut minge de meci

Mediafax acum 43 minute
În setul secund, Ana Bogdan a avut o minge de meci, după ce revenise în primul, când părea că nu mai are nicio şansă. După trei ore şi 23 de minute, românca a cedat în setul decisiv, pierzând meciul cu 6-7 (5), 7-6 (4), 6-2. La 1-5 în primul set, pe

Handbal masculin: Dinamo Bucureşti - Skjern Handbold, scor 28-27, în turul sferturilor European League

News.ro acum 2 ore
Campioana Dinamo Bucureşti a învins marţi, pe teren propriu, într-o atmosferă electrizantă, formaţia daneză Skjern Handbold, scor 28-27 (14-15), în turul sferturilor de finală ale European League. Returul va fi în 30 aprilie, în deplasare, pentru un

Vremea

București
acum

10°
mar.

7°/10°
mie.

8°/20°
joi

11°/17°
vin.

9°/16°
Iasi
acum

12°
mar.

7°/16°
mie.

10°/21°
joi

10°/22°
vin.

8°/13°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/12°
mie.

11°/19°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/16°
mie.

7°/16°
joi

6°/10°
vin.

5°/14°
Timisoara
acum

10°
mar.

5°/17°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

4°/17°