În satul Palilula munca pune egal între intelectuali şi oamenii cu şcoala vieţii. Cu feţele asprite de soare şi mâinile crăpate, localnicii sunt cu toţii pătimaşi când vine vorba de chemarea pământului. Palulenii care nu şi-au părăsit niciodată locul în care au văzut lumina zilei se-ncruntă când aud că despre satul lor se spune că este uitat de lume. La fel este şi cu cei care şi-au trăit mare parte din viaţă la oraş şi au venit acasă, unde le sunt rădăcinile. Şi-apoi se simt oameni norocoşi, căci stau acolo unde n-au reuşit să ajungă nici nemţii în timpul războiului. În plus, tot pe acolo circulă o legendă că pământul ar ascunde vechi mărturii despre creaturi uriaşe, peste care ar fi dat unul Rânjilă.

Născuţi, crescuţi şi „luaţi“, în Palilula

Tanti Ştefana şi nea Gheorghe Radu  sunt de când se ştiu pe faţa pământului legaţi de glie. Deşi a mai avut treabă şi cu oraşul, pe când era muncitor la Peco în Craiova, bătrânul spune că l-a tras mereu aţa spre sat. Aici este casa sa. În fiecare zi se dă jos din pat uneori şi la 4 dimineaţa, iar cu odihna se întâlneşte când se aşază la amiază, la masă. Deşi sunt trecuţi bine de 70 de ani, amândoi spun că n-ar da pe nimic viaţa lor la ţară. „Avem peste o sută de păsări, o bivoliţă, grădină cu de toate, iar eu văd şi de flori“, zice bătrâna Ştefana.

Contabil şi proiectant, reîntorşi în sat

La o azvârlitură de băţ, peste drum de casa bătrânilor Radu, stau soţii Elisabeta şi Ion Albu. La fel de primitori şi la fel de munciţi. S-au retras după pensie în Palilula, de unde este tanti Elisabeta, pentru că oricum ar fi ajuns înapoi la ţară. Dacă nu era Palilula ar fi fost Orodel, de unde se trage soţul său. Amândoi s-au şcolit la oraş. Au făcut facultăţi şi au intrat în câmpul muncii, unul contabil-şef, iar celălalt, tehnician proiectant la Electroputere. I-am găsit acum îngri