Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cardurile de credit merg bine şi în vreme de criză

Publicat in Adevarul, luni 16 noiembrie 2009 ·

De la începutul anului, românii au plătit cu cardul de credit cumpărături de peste 1,75 miliarde de lei. În condiţiile în care băncile au devenit mult mai prudente în acordarea împrumuturilor, cardul de credit poate constitui alternativa pentru obţinerea unei finanţări. Creşterea semnificativă a restanţelor i-a determinat pe bancheri să se gândească de două ori înainte de a acorda un credit. Dacă împrumuturile clasice au bătut mai multe luni pasul pe loc, cu o uşoară revigorare în ultima perioadă, cele pe card au înregistrat în continuare un avans.

„Creditarea pe card este unul dintre puţinele segmente care au continuat să crească în 2009“, explică Cosmin Vladimirescu, account manager în cadrul MasterCard.

Şi asta fie că mulţi dintre românii care aveau deja un card de credit l-au utilizat mai des în ultima perioadă, fie că este vorba de noi carduri emise.

Numărul de dosare privind cardurile de credit trimise pentru verificare la Biroul de Credit a fost de 515.000 în perioada octombrie 2008-septembrie 2009, în creştere cu 100.000 faţă de perioada anterioară.

Spre comparaţie, numărul de interogări privind creditele de nevoi personale aproape că s-a înjumătăţit în intervalul menţionat, ajungând la 2,8 milioane de cereri.

Dobânzi mai mici

Numărul de carduri de credit valide în circulaţie a continuat însă să scadă de la un vârf de 2,75 de milioane de unităţi la finele lunii martie, la 2,26 milioane în septembrie. Acest lucru reflectă că mulţi români au renunţat la cardurile pe care nu le utilizau.

Totuşi, numărul de tranzacţii cu astfel de instrumente de plată s-a menţinut pe acelaşi trend ascendent, ajungând la 4,22 milioane în trimestrul al treilea, faţă de 4,03 milioane de tranzacţii în intervalul ianuarie-martie, respectiv 4,13 milioane în aprilie-iunie.

Î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis va face săptămâna viitoare o vizită oficială în Coreea de Sud

HotNews acum o ora
Președintele Klaus Iohannis va merge într-o vizită oficială în Coreea de Sud, în perioada 22-24 aprilie 2024, anunță Administrația Prezidențială. Este al patrulea turneu oficial al președintelui din ultimul an, după ce a călătorit în Asia, Africa și

Noul terminal RO-RO din Portul Constanţa va fi inaugurat pe 15 mai

Adevarul acum 32 minute
Noul terminal RO-RO (roll-on/roll-off) din Portul Constanţa va fi inaugurat pe data de 15 mai, a anunţat, vineri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

Premierul Marcel Ciolacu: Ne dorim să continuăm actualele parteneriate pe care le avem cu companiile din Emiratele Arabe Unite, prin care Portul Constanţa deja îşi consolidează capacitatea strategică şi logistică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, vineri, că Guvernul îşi doreşte să continue actualele parteneriatele pe care deja le are cu companiile din Emiratele Arabe Unite, prin care Portul Constanţa deja îşi consolidează capacitatea strategică şi logisti

Șeful Consiliului Județean Călărași, la DNA Constanța, într-un dosar privind achiziții făcute de instituție

HotNews acum 2 ore
Președintele Consiliului Județean (CJ) Călărași, Vasile Iliuţă, care este și lider al organizației județene a PSD, a fost chemat la DNA Constanța, vineri dimineață, într-un dosar vizând achiziții, în care în urmă cu câteva săptămâni au fost făcute p

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum 4 ore
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Poliția Română Tablou de 2 milioane de euro, găsit în România – a fost furat dintr-o galerie de artă din Oxford

Ziua Constanta acum o ora
Un tablou în valoare de 2.000.000 de euro a fost găsit în România. Autoritățile spun că bunul cultural ar fi fost tranzacționat pe piața neagră și că face parte din lotul tablourilor furate în noaptea de 14 martie 2020, dintr-o galerie de artă din O

Sorin Grindeanu: Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele Arabe Unite pentru Portul Constanţa

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă vineri că mesajul pe care l-a avut în cadrul întrevederii, de la Abu Dhabi, cu cei din conducerea companiei DP World (Dubai Ports) este că ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele

Turistă dispărută fără urmă în Sinaia. Sunați la 112 dacă ați văzut-o

Ziare.com acum o ora
O turistă care era cazată în staţiunea Sinaia a fost dată dispărută, în noaptea de joi spre vineri, în condiţiile în care femeia nu a revenit la autoturismul aflat la această unitate şi nici nu a putut fi contactată. "La data de 19 aprilie a.c., în

Ucraina îl DECOREAZĂ pe Alain Delon pentru sprijinul acordat țării încă de la începutul războiului

Gandul acum o ora
Ucraina îl va decora pe Alain Delon cu Ordinul de Merit pentru a-i mulţumi pentru sprijinul acordat ţării încă de la începutul răboiului cu Rusia, a anunţat ambasadorul ucrainean în Franţa, Vadim Omelcenko, la postul TV5, informează AFP. ”Încă din p

Avion aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă

Press Alert acum 2 ore
Panică în noaptea trecută pentru pasagerii unui zbor care a plecat dintr-un oraș din Polonia spre Hurghada, în Egipt. Planul roşu de intervenţie a fost activat după o ameninţare cu bombă prin telefon, care s-a dovedit în cele din urmă falsă. Aeronav

Vremea

București
acum

12°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

12°
vin.

7°/12°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

10°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°