Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nebunia cazărilor la Iaşi: un loc la cinci studenţi

Publicat in Adevarul, miercuri 28 septembrie 2011 ·

Aglomeraţie Tinerii care speră să prindă un loc într-unul dintre căminele studenţeşti din Capitala Moldovei au de stat la coadă şi câte cinci ore pentru a-şi depune dosarul. Numărul camerelor disponibile este limitat

Mii de studenţi au ajuns zilele acestea la Iaşi pentru a se înscrie pe listele pentru locurile de cazare oferite de universităţi în cămine. Cea mai mare forfotă a fost ieri în campusul Tudor Vladimirescu, acolo unde sunt comasate cele 21 de cămine ale Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi“. Cea mai mare coadă s-a format în faţa căminelor T1 şi T2, acolo unde sute de studenţi au stat la rând pentru a-şi depune dosarul.

Chirii mai ieftine decât anul trecut

„Cazările au început de luni, atunci când au venit cei care sunt în anul II la master, doctoranzii şi căsătoriţii. Astăzi se cazează cei din anul I de facultate şi master. În T1 sunt 394 de locuri, iar în T2, 392“, a spus Marius Buraga, preşedintele acestor cămine. Acesta a precizat că preţul unei luni de cazare pentru căminele pe care le conduce a scăzut cu 30 de lei faţă de anul trecut, când un loc a costat 180 de lei.

„În această sumă este inclusă şi taxa pentru viza de flotant, pe care fiecare student care va sta în căminele noastre o va primi“, a mai spus Buraga. Criteriul după care studenţii sunt cazaţi în cămine este media de admitere. Cei care au restanţe din anii precedenţi trebuie să aştepte până la sfârşitul săptămânii pentru a vedea dacă mai rămân locuri. Studenţii spun că preferă să stea la cămin decât în chirie în vreun apartament, din cauza diferenţei mari de preţ.

„Sunt din Vaslui şi am intrat la Inginerie Chimică. Nu mi-aş permite un apartament şi de asta am decis să stau la cămin. Sper să prind loc în T1. Nu înţeleg însă de ce procedura de preluare a dosarelor durează atât de mult“, ne-a spus Sabina Turiţă (20 de ani). Tinerii sunt nevoi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ginecolog prins luând mită 900 de lei pentru o cezariană

Mediafax acum o ora
DGA Giurgiu a prins, marţi, în flagrant un medic ginecolog din Spitalul Judeţean Giurgiu. Ginecologul a pretins şi primit 900 de lei de la aparţinătorul unei paciente, din care 700 lei pentru sine şi 200 lei pentru alte persoane de la secţia de gine

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Invitat Dănuț Lupu, fost jucător în „Ștefan cel Mare”, în prezent team-manager la ACS FC Dinamo

Gandul acum 41 minute
Miercuri, 24 aprilie, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, își va consuma, cu începere de la ora 21, o nouă ediție. Dănuț Lupu, fost jucător în „Ștefan cel Mare”, înainte și după Revo

Buzău: Peste 400 de membri ai filialei AUR Nehoiu au trecut la PNL / Ce i-a nemulţumit

News.ro acum 41 minute
Peste 400 de membri ai filialei AUR din oraşul Nehoiu, judeţul Buzău, au părăsit formaţiunea politică şi au migrat către PNL Buzău, filială condusă de fostul deputat Adrian Mocanu, nemulţumiţi că organizaţia nu a fost reprezentată pe lista de consil

CSM discută astăzi propunerea de suspendare a judecătoarei din dosarul accidentului de la 2 Mai

Ziare.com acum 3 ore
Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii discută, miercuri, propunerea Inspecţiei Judiciare de suspendare din funcţie, până la finalizarea procedurilor disciplinare, a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecăto

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

G4Media acum 2 ore
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o o

Urme ale virusului gripei aviare H5N1 au fost găsite în lapte pasteurizat, în Statele Unite ale Americii

News.ro acum o ora
Urme ale virusului H5N1 au fost detectate în SUA în lapte de vacă pasteurizat, au anunţat marţi autorităţile americane, adăugând că este puţin probabil, totuşi, să existe un risc pentru sănătatea umană, relatează AFP. În urma unei vaste verificări n

Preotul care a ţinut o slujbă de comemorare a lui Navalnîi a fost suspendat

Mediafax acum 23 minute
Preotul care a oficiat o slujbă de comemorare a fostului lider al opoziţiei ruse Alexei Navalnîi în luna martie a fost suspendat pentru trei ani. El urmează să îndeplinească sarcina de cititor de psalmi.

Avertismentul Amnesty International: Ordinea mondială realizată după 1945 este „pe punctul să se prăbușească”

HotNews acum 25 minute
Ordinea mondială construită după 1945 este „pe punctul să se prăbușească”, a avertizat Amnesty International, care și-a publicat miercuri raportul anual privind drepturile omului, cunoscutul ONG criticând atât Israelul și Statele Unite, cât și Rusia

Senatul american a aprobat ajutorul pentru Ucraina şi Israel, trimiţându-l pe masa lui Biden

Mediafax acum 4 ore
Senatul american a aprobat cu o majoritate covârşitoare ajutorul pentru Ucraina şi Israel, trimiţându-l pe masa lui Biden. Aprobarea pachetului de ajutor în valoare de 95,3 miliarde de dolari pentru Ucraina, Israel şi Taiwan pune capăt unor luni de

Gabriela Firea: 3.700 de blocuri, cele mai multe în sectorul 6, nu au apă caldă

Mediafax acum 3 ore
„Jumătate dintre locuitorii Capitalei au motive să-i spună <Mulţumesc> actualului primar general! Se spală cu apă încălzită la ibric! 3.700 de blocuri, cele mai multe în sectorul 6, nu au apă caldă! Mai e şi frig afară! Este una dintre cele mai mari

Vremea

București
acum

15°
mie.

8°/21°
joi

9°/23°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/21°
joi

10°/23°
vin.

9°/14°
sâm.

6°/18°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/16°
joi

4°/10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

11°
mie.

8°/15°
joi

5°/11°
vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°