Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bistriţa : Bistriţenii s-au întâlnit cu Femeia Păianjen şi cu Alladin- Galerie foto

Publicat in Adevarul, sâmbătă 12 septembrie 2009 ·

Circul Praga şi-a făcut numărul aseară, în cortul din Poligon. Zeci de bistriţeni s-au adunat, aseară, în cortul din Poligon, pentru a urmări numere de iluzionism, acrobaţii şi jonglerii Aseară, zeci de părinţi bistriţeni au renunţat la siesta de vineri după- masa şi au ales, în schimb, pop-corn-ul, vata pe băţ, animăluţele din baloane, jongleriile, acrobaţiile şi iluzionismul. Nu atât pentru ei, cât pentru copiii lor care au ţinut neapărat să fie duşi la circ. La intrare i-a întâmpinat Iren, o tânără care uimeşte prin repeziciunea şi îndemânarea cu care construieşte acele figurine din baloane după care copiii sunt înnebuniţi. Iren Focze are 28 de ani şi s-a născut la circ. De când se ştie, a trăit printre jongleri, clovni , acrobaţi şi dresori.  Atât mama cât şi tatăl ei au fost oameni ai circului, iar ea continuă tradiţia şi prin fiul ei, David Alexander, care are patru ani, şi, de când a învăţat să meargă în picioare, a intrat în arenă.

Dincolo de iluzionism

Deşi mulţi s-ar atepta ca viaţa unui om de la circ să fie foarte ciudată şi palpitantă, Iren spune contrariul. „Multă lume, când află că eşti de la circ, se aşteaptă să fii mai ciudat, mai aparte. Dar eu cred că suntem şi noi ca şi restul oamenilor”, spune ea. De altfel, se fereşte să dezvăluie că lucrează la circ, când iese în lume. Şi nici nu prea are ocazia să facă acest lucru, pentru că e greu să-ţi faci faci prieteni când călătoreşti din oraş în oraş, stai într-un loc trei zile, timp în care eşti preocupat numai să-ţi faci numărul. Mersul pe bicicletă cu o roată, iluzionismul şi multe altele sunt lucruri pe care Iren le-a prezentat publicului de-a lungul anilor.

O familie de acrobaţi şi dresori

După simpaticele figurine făcute de Iren cu baloanele, micuţii s-au minunat de giumbuşlucurile clovnului, de jonglerii, un număr de dresură cu căţeluşi, a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şeful AIEA afirmă că "ne apropiem periculos de un accident nuclear" la centrala din Zaporojie

Mediafax acum 4 ore
"Ne apropiem periculos de un accident nuclear", a declarat Rafael Grossi, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), în faţa Consiliului de Securitate al ONU. Centrala nucleară, cea mai mare din Europa, a fost supusă mai multo

China consideră atacul Iranului asupra Israelului drept ”un exercițiu al dreptului la autoapărare”

Ziare.com acum 37 minute
China a declarat că atacul Iranului asupra Israelului a fost un "exerciţiu al dreptului la autoapărare", în timpul unei convorbiri telefonice între miniştrii de externe ai celor două naţiuni, luni, transmite CNN. Ministrul chinez de externe Wang Yi

Marcel Boloş, după ce S&P a reconfirmat ratingul suveran al României şi perspectiva stabilă: Aceste investiţii despre care tot vorbesc încep să-şi facă simţită prezenţa / Şomajul, aproape de minimele istorice / La capitolul reforme încă mai avem de muncă

News.ro acum 9 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, afirmă, luni seară, după ce Agenţia S&P a reconfirmat ratingul suveran al României şi perspectiva stabilã, că investiţiile la care a tot făcut referire ”încep să-şi facă simţită prezenţa”. Ministrul afirmă, însă,

Horoscop pentru marti, 16 aprilie 2024. Unii dintre nativi trebuie să învețe lecția discreției

Ziua Constanta acum 25 minute
Berbec Se contureaza rasturnari de situatie la serviciu. Pe langa faptul ca ai multe de facut, mai intervine si faptul ca sunt urgente unele saricni de lucru sau ca sefii si colegii te sprijina prea putin. Revolva totul in ritmul tau si, pe cat po

Şeful armatei israeliene spune că Israelul va răspunde atacului iranian

Mediafax acum 7 ore
Şeful Statului Major al armatei israeliene a declarat că Israelul va răspunde la atacul cu rachete al Iranului din weekend, dar nu a precizat când şi cum. Netanyahu îndeamnă comunitatea internaţională să "rămână unită" împotriva Iranului. Reprezenta

Azi începe perioada de depunere la birourile electorale a candidaturilor pentru alegerile locale

HotNews acum 2 ore
Partidele politice, alianţele, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi vor putea, începând de marţi până pe 30 aprilie, ora 23,59, să depună la birourile electorale candidaturile pentru alegerile pentr

Horia Constantinescu a demisionat de la şefia ANPC să candideze la Primăria Constanţa

Mediafax acum 12 ore
Într-un comunicat de presă transmis luni de Biroul de Presă al candidatului PSD la Primăria municipiului Constanţa, Horia Constantinescu şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al ANPC. „Astăzi am încheiat un episod important pentru întreaga

Manifestanţi pro-palestinieni au blocat podul Gold Gate din San Francisco. "Blocadă economică globală pentru eliberarea Palestinei" VIDEO

Ziare.com acum 23 minute
Manifestanţi pro-palestinieni au blocat luni podul Gold Gate din San Francisco, imagini aeriene arătând întreaga deschidere plină de trafic pe o direcţie, în timp ce benzile din cealaltă direcţie erau goale, transmite France24. Demonstranţii pro-pal

Casa Albă despre atacul Iranului asupra Israelului: "Un eşec spectaculos şi stânjenitor"

Ziare.com acum 9 ore
Atacul Iranului, cu drone şi rachete, asupra Israelului a fost "un eşec spectaculos şi stânjenitor", a declarat luni, 15 aprilie, John Kirby, purtătorul de cuvânt pentru securitate naţională al Casei Albe. Kirby a subliniat, de asemenea, rolul esenţ

Un restaurant din Italia oferă sticle de vin gratis clienţilor care lasă telefoanele la intrare

Mediafax acum 5 ore
Un restaurant italian oferă o sticlă de vin gratis clienţilor care renunţă la telefoanele mobile în timpul mesei. Angelo Lella, proprietarul restaurantului Al Condominio, deschis în luna martie în oraşul nordic Verona, a declarat că scopul este de a

Vremea

București
acum

19°
mar.

18°/30°
mie.

12°/22°
joi

8°/11°
vin.

6°/14°
Iasi
acum

11°
mar.

11°/29°
mie.

8°/18°
joi

5°/8°
vin.

3°/13°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/24°
mie.

16°/21°
joi

10°/15°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

8°/25°
mie.

6°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

mar.

7°/27°
mie.

6°/11°
joi

6°/13°
vin.

3°/12°