În ultima rundă a turului ligii a treia de fotbal, echipele braşovene au obţinut un singur punct din şase posibile.
Astfel, în această după-amiază, Corona Braşov a terminat la egalitate, scor 1-1, în deplasare, cu Unirea Ungheni. După ce au fost conduşi cu 0-1, braşovenii au revenit şi au egalat în minutul 85, după reuşita lui Postolache.
După acest rezultat, formaţia antrenată de Dan Bona va ierna pe locul trei în clasamentul Seriei a VI-a, având 24 de puncte.
Cealaltă grupare braşoveană, Unirea Tărlungeni, a fost învinsă, tot astăzi, pe propriul teren, de FC Cisnădie, scor 0-1. Echipa din Tărlungeni este pe locul 12, cu 15 puncte acumulate.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: