Există un timp al analizelor fine şi al dezbaterii, al opiniilor aşezat exprimate şi al contra-argumentelor, al schimbului de replici, al dialogului şi al compromisului. E timpul normal, cel democratic, cel care aşează societăţile într-o matcă liniştită şi face suportabilă viaţa în comunitate. Există însă un timp anormal în care hoţul îţi pătrunde în casă prin efracţie, e conştient că l-ai descoperit, şi totuşi, îşi pune în gând să-ţi risipească într-o clipă toată agoniseala de-o viaţă. Cum reacţionezi ? Il inviţi la dialog ? Te retragi în podul casei să îţi scrii impresiile despre infracţiune pe blog? Îi citeşti pasaje din Biblie încercând să îl persuadezi ? Faci petiţii împotriva jafului şi fugi în vecini pentru semnături ? Nimic din toate acestea în registrul unui proprietar care vrea să îşi apere ograda într-un mod eficace. Primul pas e riposta viguroasă cu armele care îţi cad în mână. Al doilea e analiza lucidă a sistemelor de securitate ale casei care au dat greş şi nu au împiedicat hoţii.
România, casa noastră, e călcată în picioare de hoţi! Avem o casă mică şi sărăcăcioasă în care am strâns, cu sudoare, timp de 20 de ani minumul necesar pentru un trai decent. Nu avem destulă zestre pentru toti copiii şi mulţi dintre ei şi-au luat lumea-n cap fugind prin vecini, la mai bine. Instinctul proprietăţii trebuie însă să ne împingă la a ne apăra cu dinţii cele strânse într-o viaţă (democratică). Dacă riposta întârzie să apară suntem moi, laşi ori mămăligari şi ne merităm soarta.
Nu mă interesează că hoţii au arme performante în dotare. Nu contează că au fragilizat/idiotizat mental cu Antenele lor nocive jumătate din populaţie. Nu mă impresionează că licheaua comunistă, Dan Voiculescu, e în spatele circului, la butoane, asmuţindu-şi armata de slugi, seară de seară, şi folosindu-se de cele două marionete USL-iste pentru a scăpa de zdup. Nu vreau să ştiu