Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BNR se uită pieziş la creşterea economică

Publicat in Adevarul, marți 23 septembrie 2008 ·

O majorare a PIB peste potenţial inflamează preţurile Conducerea Băncii Naţionale a României (BNR) consideră că, dacă economia creşte cu peste 6%, media scumpirilor nu poate scădea sub 3%.

Când cererea de mărfuri şi servicii creşte prea mult faţă de posibilităţile de acoperire din oferta internă, specialiştii spun că “economia se supraîncălzeşte”. Principalul simptom care arată că ne confruntăm cu supraîncălzirea este acela că scumpirile îşi continuă marşul, chiar dacă autorităţile întreprind diverse măsuri de contracarare. Cam aşa s-a şi întâmplat în România, cel puţin în prima jumătate a acestui an: creşterea economică a fost spectaculoasă, cererea fiind maximă la aproape toate categoriile de produse, ceea ce a condus la favorizarea scumpirii acestora (dacă ai cerere, preţul poate creşte chiar şi peste limitele rezonabilului).

Situaţia astfel creată convine atât producătorilor, cât şi importatorilor de mărfuri, dar scumpirile (inflaţia) ne afectează, în final, pe toţi. De aceea, reprezentanţii Băncii Naţionale – instituţie pentru care ţintirea inflaţiei este un obiectiv central – nu văd cu aceeaşi satisfacţie (precum statisticienii, de pildă) creşterea economică din ultima perioadă.

În zona euro nu intri cu inflaţie mare

“Orice creştere a PIB peste 6% - care este potenţialul economiei - are ca efect menţinerea inflaţiei la cote ridicate. Este foarte puţin probabilă temperarea acesteia sub 3%”, a declarat ieri economistul-şef al BNR, Valentin Lazea, într-o conferinţă pe teme economice.

 El a adăugat că banca centrală îşi menţine obiectivul privind aderarea României la zona euro în 2014. Însă, precizăm noi, pentru a adera la zona euro, va trebui să ţinem scumpirile sub control atât de bine, încât media inflaţiei să nu depăşească cu mai mult de două procente pe aceea din ţările cele mai performant

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la KMG International despre explozie de la Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 40 minute
Reprezentanții companiei KMG International au transmis o o informare de presă referitoare la incidentul din această dimineață, survenit pe platforma Petromidia. Potrivit sursei citate, în prezent, Rompetrol Rafinare desfășoară revizia generală a raf

O dronă militară ar fi căzut în judeţul Brăila

Press Alert acum 34 minute
Foto: arhivă O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea, Autoritățile nu au semnalat probleme. Drona a fost filmată în Brăila, în zona Grădina

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

Ziua Constanta acum 40 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 martie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Astăzi, România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. C

Meteorologii anunţă vânt în cea mai mare parte a ţării, cu intensificări în Moldova, în estul şi sud-estul Transilvaniei - HARTA / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 17 minute
Meteorologii anunţă că vineri va fi vânt în cea mai mare parte a ţării, cu intensificări în Moldova, în estul şi sud-estul Transilvaniei. Vineri, până la ora 21.00, conform ANM, ”temporar vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a ţăr

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum 55 minute
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

Un microbuz s-a răsturnat în județul Suceava: Cinci persoane au fost transportate la spital

HotNews acum 2 ore
​Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat vineri în localitatea Prisaca Dornei din județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cinci dintre pasageri au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri

CFR Marfă a scos la vânzare hotelul Express din Predeal pentru 15 milioane lei

Wall-Street.ro acum o ora
CFR Marfă scoate la vânzare Hotelul Express, situat în centrul staţiunii Predeal, în cadrul procesului amplu de valorificare a activelor neutilizate în activitatea de transport feroviar de mărfuri pe care compania îl derulează pentru a restitui ajut

Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: Apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră. Vom continua să fim un actor influent şi constructiv în interiorul NATO

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO, că apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră, subliniind că România va continua să fie un actor influent şi constructiv în inte

În weekend România trece la ora de vară! Când se dă ceasul cu o oră înainte

Ziua Constanta acum 58 minute
România trece la ora de vară în acest weekend, moment în care ceasurile românilor vor fi date înainte cu o oră. Astfel, în noaptea de 30 spre 31 martie 2024 ora 03:00 va deveni ora 04:00.31 martie, ultima duminică a lunii va fi cea mai scurtă zi a a

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

19°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

14°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale