Mesajul a fost trimis. Multumesc!

USL s-a pus cu tunurile pe Macovei, "manelistul anticorupţie", şi îi solicită să îşi facă publică mapa profesională

Publicat in Adevarul, luni 28 mai 2012 ·

Senatorul PSD Dan Şova i-a solicitat, luni, europarlamentarului PDL Monica Macovei să-şi facă publică mapa profesională, pentru ca publicul să cunoască rezultatele activităţii sale de procuror de dinainte de 1989 şi motivul pentru care a părăsit Parchetul. La rândul său, fostul ministru liberal al Justiţiei, Tudor Chiuariu, a acuzat-o pe Macovei că ar fi propus în 2005, pe când aceasta deţinea portofoliul Justiţiei, un proiect de unificare al DNA şi DIICOT.

Pesedistul Dan Şova a spus că în 1999, când a candidat din partea României la funcţia de comisiar pentru drepturile omului la Consiliul Europei, Macovei a pus România într-o postură delicată pentru că nu şi-a trecut în CV activitatea de dinainte de 1992.

Potrivit lui Şova, oficialii de la Consiliul European au întrebat ce a făcut Monica Macovei până îm 1992, în condiţiile în care a absolvit în 1982. El a menţionat că cei zece ani de activitate ai Monicăi Macovei nu apar nici pe site-ul Parlamentului European.

"Nu facem acuze directe. Vrem să ştim activitatea sa în Parchet, de ce şi cum a părăsit Parchetul", a spus Şova.

El a spus că, dacă Macovei nu îşi va face publică mapa profesională, atunci se poate trage concluzia că are ceva de ascuns.

El a acuzat-o pe Macovei de faptul că a blocat, ca ministru, trecerea bugetului instanţelor de la MJ la CSM şi a refuzat intrarea în vigoare a Codului Penal finalizat în 2004, din care cauză România are azi patru coduri penale, unul în vigoare şi trei noi, în Monitorul Oficial.

"Monica Macovei îşi doreşte menţinerea Codului Penal al lui Ceauşescu, pentru că e singurul pe care îl înţelege", a spus Şova.

Monica Macovei este un manelist al anticorupţiei

La rândul său, deputatul PNL Tudor Chiuariu, fost ministrul al Justiţiei, a acuzat-o, luni, pe europarlamentarul PDL Monica Macovei de faptul că ar fi propus, în 2005, ca ministru

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la KMG International despre explozie de la Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 26 minute
Reprezentanții companiei KMG International au transmis o o informare de presă referitoare la incidentul din această dimineață, survenit pe platforma Petromidia. Potrivit sursei citate, în prezent, Rompetrol Rafinare desfășoară revizia generală a raf

România marchează astăzi 20 de ani de la intrarea în NATO în vremuri de ameninţări ruseşti. Mesajul lui Klaus Iohannis, candidat la funcţia de secretar general al Alianţei

Mediafax acum o ora
„Apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră. În cei 20 de ani de apartenenţă la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alia

O dronă militară ar fi căzut în judeţul Brăila

Press Alert acum 21 minute
Foto: arhivă O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea, Autoritățile nu au semnalat probleme. Drona a fost filmată în Brăila, în zona Grădina

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 58 minute
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

Un microbuz s-a răsturnat în județul Suceava: Cinci persoane au fost transportate la spital

HotNews acum o ora
​Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat vineri în localitatea Prisaca Dornei din județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cinci dintre pasageri au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum 41 minute
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

CFR Marfă a scos la vânzare hotelul Express din Predeal pentru 15 milioane lei

Wall-Street.ro acum o ora
CFR Marfă scoate la vânzare Hotelul Express, situat în centrul staţiunii Predeal, în cadrul procesului amplu de valorificare a activelor neutilizate în activitatea de transport feroviar de mărfuri pe care compania îl derulează pentru a restitui ajut

Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: Apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră. Vom continua să fim un actor influent şi constructiv în interiorul NATO

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO, că apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră, subliniind că România va continua să fie un actor influent şi constructiv în inte

În weekend România trece la ora de vară! Când se dă ceasul cu o oră înainte

Ziua Constanta acum 45 minute
România trece la ora de vară în acest weekend, moment în care ceasurile românilor vor fi date înainte cu o oră. Astfel, în noaptea de 30 spre 31 martie 2024 ora 03:00 va deveni ora 04:00.31 martie, ultima duminică a lunii va fi cea mai scurtă zi a a

De ce-ar juca Ciolacu pe mâna lui Coldea?! Marcele, ocolește filiera Vizer!

Ziua News acum 49 minute
Dac-aș fi știut că un simplu anunț despre posibilitatea candidaturii mele la PMB generează atâta emoție și frică la nivelul PSD și PNL, atunci aș fi acceptat mai demult să-mi fie vehiculat numele, deoarece orice încurcătură la nivelul acestei mașină

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

19°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

14°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale