Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza a diminuat numărul de carduri bancare active

Publicat in Adevarul, luni 15 august 2011 ·

O parte dintre români au renunţat să mai utilizeze cardurile bancare pe care le deţin, în condiţiile în care unii au rămas fără serviciu în ultimul an, iar contul de card nu a mai fost alimentat.

Numărul cardurilor active, inclusiv cobranded şi cu funcţie de monedă electronică, a scăzut în al doilea trimestru al acestui an sub pragul de 10 milioane de unităţi, minimul ultimilor trei ani şi trei luni. Astfel, din cele 32,77 milioane de carduri emise, respectiv 12,65 milioane valide în circulaţie, doar 9,97 milioane erau active la finele lunii iunie, potrivit datelor publicate astăzi de Banca Naţională a României. Numărul acestora este cu peste 13% mai mic faţă de cel înregistrat în iunie 2010.

Totuşi, cei care au continuat să folosească cardurile pe care le deţin, au efectuat mai multe tranzacţii, fie că este vorba de plata la comerciant sau de retragere de numerar.

Numărul tranzacţiilor de plată cu carduri de debit a fost în trimestrul al doilea de 25,74 milioane, mai mare cu 24% faţă de aceeaşi perioadă din 2010. Şi cardurile de credit au fost folosite mai des pentru plata la comerciant. Numărul de tranzacţii pe instrumentele de plată cu funcţie de credit a fost de 4,93 milioane în intervalul menţionat, cu peste 26% mai mare decât în 2010.

Românii au retras din bancomate în trimestrul al doilea din acest an 23,88 miliarde de lei, sumă cu aproape 12% mai mare decât în intervalul ianuarie-martie 2011 şi cu 6,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În ceea ce priveşte plăţile la comerciant, ele au urcat în intervalul menţionat cu 17,5% faţă de primul trimestru, până la 3,49 miliarde de lei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Urme ale virusului gripei aviare H5N1 au fost găsite în lapte pasteurizat, în Statele Unite ale Americii

News.ro acum 2 ore
Urme ale virusului H5N1 au fost detectate în SUA în lapte de vacă pasteurizat, au anunţat marţi autorităţile americane, adăugând că este puţin probabil, totuşi, să existe un risc pentru sănătatea umană, relatează AFP. În urma unei vaste verificări n

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

G4Media acum 3 ore
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o o

Ginecolog prins luând mită 900 de lei pentru o cezariană

Mediafax acum 2 ore
DGA Giurgiu a prins, marţi, în flagrant un medic ginecolog din Spitalul Judeţean Giurgiu. Ginecologul a pretins şi primit 900 de lei de la aparţinătorul unei paciente, din care 700 lei pentru sine şi 200 lei pentru alte persoane de la secţia de gine

Taxa de intrare în Veneția intră în vigoare joi, dar nu toți turiștii sunt obligați să o plătească

G4Media acum 58 minute
Este o premieră mondială. Începând de joi, 25 aprilie, turiștii de o zi vor trebui să prezinte un bilet pentru a intra în Veneția, într-o măsură prin care orașul speră să oprească valul de turism de masă. Noul permis, sub forma unui cod QR achizițio

Buzău: Peste 400 de membri ai filialei AUR Nehoiu au trecut la PNL / Ce i-a nemulţumit

News.ro acum o ora
Peste 400 de membri ai filialei AUR din oraşul Nehoiu, judeţul Buzău, au părăsit formaţiunea politică şi au migrat către PNL Buzău, filială condusă de fostul deputat Adrian Mocanu, nemulţumiţi că organizaţia nu a fost reprezentată pe lista de consil

Ce onoare! Ana Maria Popescu va purta Flacăra Olimpică la sosirea torței în Franța » Ceremonie sacră la Marsilia

Gazeta Sporturilor acum 29 minute
Ana Maria Popescu, 39 de ani, fosta mare scrimeră a României, va purta flacăra olimpică la sosirea torței în Franța. Desemnată de patru ori cea mai valoroasă spadasină din lume, românca se pregătește pentru un moment cu adevărat special. Mihai Coval

CSM discută astăzi propunerea de suspendare a judecătoarei din dosarul accidentului de la 2 Mai

Ziare.com acum 3 ore
Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii discută, miercuri, propunerea Inspecţiei Judiciare de suspendare din funcţie, până la finalizarea procedurilor disciplinare, a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecăto

Avertismentul Amnesty International: Ordinea mondială realizată după 1945 este „pe punctul să se prăbușească”

HotNews acum o ora
Ordinea mondială construită după 1945 este „pe punctul să se prăbușească”, a avertizat Amnesty International, care și-a publicat miercuri raportul anual privind drepturile omului, cunoscutul ONG criticând atât Israelul și Statele Unite, cât și Rusia

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Invitat Dănuț Lupu, fost jucător în „Ștefan cel Mare”, în prezent team-manager la ACS FC Dinamo

Gandul acum o ora
Miercuri, 24 aprilie, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, își va consuma, cu începere de la ora 21, o nouă ediție. Dănuț Lupu, fost jucător în „Ștefan cel Mare”, înainte și după Revo

Vizită rară a unei delegaţii nord-coreene în Iran

G4Media acum 45 minute
O delegaţie oficială nord-coreeană condusă de un responsabil economic a plecat spre Iran, a anunţat agenţia de stat KCNA miercuri, într-o vizită rară care, potrivit experţilor, ridică îngrijorări privind intensificarea cooperării bilaterale, relatea

Vremea

București
acum

15°
mie.

8°/21°
joi

9°/23°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/21°
joi

10°/23°
vin.

9°/14°
sâm.

6°/18°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/16°
joi

4°/10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

11°
mie.

8°/15°
joi

5°/11°
vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°