De aproape două luni, şoferii care vor să ajungă pe strada Tisei, tronson Podeni –Pod peste Mureş, sunt nevoiţi să ocolească pe o stradă care arată ca după război. Plină de gropi, strada Voinicenilor a devenit coşmarul şoferilor care trebuie să facă slalom printre cratere.
Reprezentanţii Primăriei Târgu Mureş susţin că lucrările pe strada Tisei au început la jumătatea lunii august şi ar trebui finalizate în aproximativ trei luni, adică la jumătatea lunii noiembrie. Însă, din cauza vremii nefavorabile, termenul va fi depăşit.
"Lucrările la această stradă au început pe la jumătatea lunii august, termenul de finalizare fiind estimat la trei luni. Din cauza timpului nefavorabil s-ar putea să întârzie această lucrare. E vorba de 175 m lungime care va fi reabilitată, o suprafaţă a carosabilului de 2.050 metri pătraţi şi 885 de metri pătraţi suprafaţa trotuarelor. Circulaţia a fost deviată pe strada Voinicenilor unde de asemenea Primăria a încercat şi încearcă să astupe parţial gropile, urmând ca această stradă să fie reabilitată şi ea imediat ce se termină strada Tisei", a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Mureş, Aurel Trif, citat de citynews.ro.
Lucrările la această stradă fac parte dintr-un program, finanţat cu bani europeni, de reabilitare a 51 de străzi.
Mai puteţi citi:
Lucrări la străzi, reţele şi modificări în trafic în Sibiu