Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concediu la ţară la preţ redus

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 8 mai 2008 ·

Şase zile de relaxare la pensiune costă de la 150 de lei de persoană.

Pensiuni agroturistice din şapte judeţe (Braşov, Buzău, Cluj, Covasna, Harghita, Maramureş şi Neamţ) oferă, în această perioadă, tarife de cazare care pornesc de la 150 de lei de persoană pentru şase zile, în cadrul programului „Vacanţa la ţară“. Oferta este valabilă până pe 15 iunie.

Câteva zile de relaxare la iarbă verde sunt ideale pentru a scăpa de stres. Cu produse naturale şi preţuri de cazare mai mici, proprietarii de pensiuni încearcă să-şi atragă clienţii şi înainte de vacanţa de vară. „Estimăm că tarifele promoţionale vor umple pensiunile în proporţie de peste 50% şi în această perioadă, atipică“, spune Maria Stoian, preşedinte onorific al Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC). Potrivit acesteia, cinci nopţi de cazare la pensiunile de două margarete costă 150 de lei, în timp ce la unităţile de trei şi patru margarete preţul pentru un sejur ajunge la 195 de lei.

Mesele se plătesc separat şi pornesc de la 60 de lei/persoană/zi pentru mic dejun, prânz şi cină. Proprietarii de pensiuni se laudă cu produse naturale, multe dintre acestea din producţie proprie - lapte, brânză, ouă, roşii, castraveţi şi alte legume, în funcţie de specificul locului.

Plimbări cu bicicleta, ATV-ul sau căruţa

Ce pot face turiştii când se satură de atâta relaxare? „Din ce în ce mai multe pensiuni s-au dotat şi cu biciclete, pe care le oferă gratuit pentru oaspeţii casei. Cele mai pretenţioase au sală de fitness, saună sau masă de ping-pong şi oferă şi posibilitatea unor plimbări cu ATV-ul“, spune Maria Stoian.

La unele pensiuni de patru margarete, clienţii pot face şi echitaţie în schimbul a 60-80 de lei/oră sau pot opta pentru o variantă cu adevărat rustică: plimbarea cu căruţa timp de o oră, în schimbul unui

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 7 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 10 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 7 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 7 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 9 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 8 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 10 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Marius Tucă Show începe miercuri, 24 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Mirel Palada și H.D. Hartmann

Gandul acum 6 ore
Invitații zilei sunt Mirel Palada, sociolog și H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un fugar condamnat pentru omor a fost adus în ţară după 33 de ani de căutări

Mediafax acum 13 ore
Kumarasamy Navaneethan, un cetăţean srilankez aflat pe lista celor mai căutaţi infractori, a fost adus marţi în România, potrivit ministrului Justiţiei. Acesta a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru săvârşirea unui omor în anul 1991, în Buc

Persoanele fizice pot de acum să angajeze şi plătească legal personal pentru activităţile casnice

Adevarul acum 10 ore
Platforma electronică destinată beneficiarilor şi prestatorilor de activităţi casnice este funcţională şi poate fi accesată pe adresa tichete.anofm.ro, iar conceptul presupune achiziţionarea tichetelor cu care pot fi remunerate persoanele care desfă

Vremea

București
acum

10°
mie.

10°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°