În urmă cu trei ani, un prieten englez m-a rugat, în stilul lui foarte sobru, să găsesc o fetiţă de 5 ani pierdută în România. Nu avea nici măcar certificat de naştere. Mama ei, aflată la Londra, o căuta cu disperare. Nu ştiam ce istorii ciudate aveam să aflu după aceea.

T. avea impresii prea bune despre mine, ca jurnalist. - C., o fetiţă s-a pierdut în România! Numai tu o poţi găsi. Apoi, îmi spusese tandru, de mai multe ori, numele Maria. După tandreţea englezului, se deschidea ceva fumuriu. Nu era o disperare. Mama ei se afla în gazdă la T. Avea soţ plus alţi trei copii. N-am aflat cum şi-a intersectat drumul cu prietenul meu. Mi-am închipuit că nu a fost un loc sau un moment luminos. Ştiţi, la Londra, românii, în general, nu sunt priviţi bine. Darămite romii. Mama Mariei făcea parte dintr-un asemenea grup. Câteodată, în anii care au urmat, aflam că familia îşi găsise de lucru, de cele mai multe ori, nu.

Maria s-a născut la Bucureşti, într-un mare spital. Mama, aproape minoră pe atunci, trăise cu un adult care colindase toată Europa. Adultul, ca mulţi alţii din grupul lui, se ocupase de trafic de fiinţe umane. Mama Mariei, s-ar putea spune, naivă, a fost alături de el. Nu a mai mers mai departe în adâncul mărturisirilor ei. Mi-a vorbit de bătăi, de ameninţări dure. În cele din urmă, bărbatul a fost prins, şi condamnat la ani buni de închisoare.

Când procesul lui se afla în toi, ea a născut-o pe Maria. Apoi, nu ştiu cum, căci aici am fost privat de detalii, repede-repede, a lăsat copilul. A plecat din nou în Europa. Ameninţată, ca să i se piardă urma. Bărbatul, deşi în închisoare, i-a luat copilul. Până la urmă, femeia hăituită şi-a găsit norocul. S-a măritat cu un băiat bun, cum se spune. Şi-a întemeiat o familie şi ar fi vrut acum s-o aducă şi pe Maria la ei.

Ştiind, cât de cât, cum s-au petrecut lucrurile, am intrat în acţiune. Am scris ma