Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Siria: echilibrul forţelor se va înclina, probabil, în favoarea rebelilor

Publicat in Adevarul, vineri 15 martie 2013 ·

Echilibrul forţelor în Siria se va înclina probabil, în cele din urmă, în favoarea rebelilor, apreciază Institutul internaţional pentru studii strategice din Londra, într-un raport publicat joi, avertizând totuşi că un război civil de durată riscă să destabilizeze întreaga regiune.

Raportul anual asupra echilibrului forţelor armate în lume subliniază de asemenea importanţa din ce în ce mai mare a Chinei şi creşterea continuă a bugetelor militare asiatice, în timp ce cele ale statelor occidentale sunt afectate de austeritate, relatează agenţia France Presse. IISS apreciază că evenimentele se schimbă în defavoarea preşedintelui sirian Bashar al-Assad în conflictul care s-a soldat, conform ONU, cu peste 70.000 de morţi şi milioane de refugiaţi în ultimii doi ani, apreciind totuşi ca „improbabilă“ perspectiva unei intervenţii militare străine. „Este probabil ca, puţin câte puţin, echilibrul forţelor să se încline în favoarea rebelilor, dată fiind sporirea capacităţilor acestora şi susţinerii externe“, apreciază raportul institutului de cercetare, în timp ce Parisul şi Londra militează pentru ridicarea embargoului european asupra livrării de arme către Siria pentru a putea arma rebelii. „În afară de utilizarea armelor chimice împotriva rebelilor, cu riscurile de intervenţie internaţională pe care aceasta le implicã, este dificil de imaginat cum ar putea Assad să schimbe aceastã tendinţă“, continuă raportul. Însă IISS a avertizat că forţele regimului „ar putea încă învinge rebelii dacă aceştia ar abandona tactica lor de gherilă şi ar încerca să cucerească zonele urbane“. „Dacă preşedintele Bashar al- Assad nu poate câştiga, rebelii pot totuşi pierde“, apreciază institutul. Raportul previne că absenţa unei conduceri politice şi militare puternice la rebeli duce la un risc crescut de lupte fracţioniste în cadrul opoziţiei. „Aceasta ar putea provoca intrarea într-un răz

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Max Verstappen a câştigat cursa de sprint din Marele Premiu al Chinei

Mediafax acum 16 minute
Olandezul i-a devansat pe Lewis Hamilton şi pe coechipierul său, mexicanul Sergio Perez. Au urmat Ferrari-urile lui Charles Leclerc şi ale spaniolului Carlos Sainz, protagonistele unui duel incendiar. Lando Norris, care a plecat din pole position, a

Tesla recheamă 3.878 de vehicule Cybertruck, pentru a repara pedala de acceleraţie care s-ar putea desprinde

News.ro acum 26 minute
Tesla recheamă 3.878 de vehicule Cybertruck, pentru a repara o pedală de acceleraţie care s-ar putea desprinde şi bloca în ornamentele interioare, a anunţat vineri Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA) din SUA, tr

Guvernul olandez ar putea să nu mai folosească Facebook. De ce se tem batavii

Mediafax acum o ora
Guvernul olandez a declarat vineri că ar putea fi obligat să nu mai folosească Facebook, după un avertisment al autorităţii olandeze de reglementare în materie de confidenţialitate cu privire la Meta. Autoritatea olandeză pentru protecţia datelor (D

Zelenski le bate iar obrazul partenerilor: Avem nevoie de decizii. Doar suficiente sisteme de apărare aeriană şi avioane de luptă pot alunga aviaţia rusă

Ziare.com acum o ora
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a declarat că anul acesta nu poate fi doar un an de discuţii, ţara sa având nevoie de decizii ale partenerilor săi. El a argumentat că doar suficiente sisteme de apărare aeriană şi avioane de luptă pot alunga

Coreea de Nord a testat un focos de rachete de croazieră şi a testat noua sa rachetă antiaeriană, conform agenţiei de presă oficiale KCNA

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat vineri un focos de rachete de croazieră şi a testat noua sa rachetă antiaeriană în Marea de Vest, a anunţat sâmbătă agenţia de presă KCNA, citată de Reuters.

Explozii la o bază militară a Forţelor de Mobilizare Populară, la sud de Bagdad - Cel puţin trei persoane au fost rănite - CNN

News.ro acum 2 ore
Cel puţin trei membri ai Unităţilor de Mobilizare Populară sau PMU susţinute de Iran – numite şi Forţe de Mobilizare Populară sau PMF – au fost răniţi în urma a „cinci explozii” la o bază militară la sud de Bagdad, a declarat sâmbătă Muhannad al-Ana

Cod galben de ceaţă şi polei în mai multe localităţi din 8 judeţe

Mediafax acum 2 ore
Zonele vizate până la ora 9.00 sunt: Judeţul Sălaj: Gâlgău, Ileanda, Poiana Blenchii, Rus Judeţul Cluj: Cluj-Napoca, Turda, Câmpia Turzii, Gherla, Apahida, Viişoara, Mihai Viteazu, Tritenii de Jos, Căşeiu, Cojocna, Ceanu Mare, Bonţida, Iclod, Luna,

Accident grav pe pe DN 79. Pieton lovit mortal de un camion, circulație blocată

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Accident grav de circulație, sâmbătă dimineața, pe DN 79, șoseaua care leagă Aradul de Oradea. Un pieton a fost lovit mortal de un camion pe raza localității Șimand, județul Arad. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers

Bărbatul care şi-a dat foc în faţa tribunalului unde are loc procesul lui Trump a murit

Mediafax acum o ora
Maxwell Azzarello a fost declarat decedat în spital. Nu a fost precizată ora decesului. Azzarello, în vârstă de 30 de ani, din St Augustine, Florida, a aruncat în aer broşuri cu teorii ale conspiraţiei înainte de a-şi da foc într-o zonă de protest d

Farul a distrus-o pe CFR Cluj, 5-1. Echipa lui Gică Hagi a urcat pe locul doi în clasament

Gandul acum o ora
Farul a învins pe CFR Cluj, 5-1, în etapa a cincea din play-off-ul Superligii și echipa lui Gică Hagi a ajuns pe locul doi al clasamentului. Golurile au fost marcate de Louis Munteanu (22), Ionuţ Cojocaru (51, 78), Constantin Grameni (67) şi Cristia

Vremea

București
acum

sâm.

8°/15°
dum.

8°/19°
lun.

7°/17°
mar.

7°/12°
Iasi
acum

sâm.

5°/14°
dum.

7°/15°
lun.

5°/11°
mar.

4°/13°
Constanta
acum

sâm.

9°/10°
dum.

7°/14°
lun.

9°/16°
mar.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/13°
dum.

3°/14°
lun.

3°/8°
mar.

3°/14°
Timisoara
acum

sâm.

3°/15°
dum.

5°/14°
lun.

5°/12°
mar.

4°/12°