În cazarma din Târgovişte în care şi-au trăit ultimele trei zile, soţii Ceauşescu au fost intrigaţi când au aflat cine conduce România după fuga lor. Pentru Elena Ceauşescu, Mircea Dinescu era „poetul ăla dement“, iar Sergiu Nicolaescu – „un stricat, cu toate târfele prin patul lui“.

22 decembrie 1989. Cu cât înaintau în noapte, soţii Ceauşescu se obişnuiau cu condiţiile din cazarmă. Trecuseră aproape zece ore de la fuga cu elicopterul de pe sediul CC al PCR, din centrul Capitalei. Acum se aflau într-o încăpere pătrăţoasă, de şase metri pe şase, aşezată perete-n perete cu biroul colonelului Andrei Kemenici, comandantul UM 01417 Târgovişte. În aceeaşi cazarmă mai funcţiona o unitate militară: UM 01378.

Oamenii din preajma Ceauşeştilor

Ceauşeştii erau înconjuraţi de câteva personaje cu care începuseră să se familiarizeze. În cameră cu ei se aflau, aproape tot timpul, plutonierul Constantin Paise (de la Miliţia rutieră) şi căpitanul Ion Boboc (de la UM 01378). La uşă, fugarii erau păziţi de locotenentul-major Iulian Stoica şi de un militar în termen (mai întâi soldatul Ioan Bumb, apoi de caporalul Dorian Dobriţa). Din când în când, Ceauşeştii mai dădeau cu ochii de maiorii Ion Ţecu (secretar de partid la UM 01417) şi Ion Mareş (secretar de partid la UM 01378), mai rar de coloneii Andrei Kemenici (comandantul UM 01417 şi al Garnizoanei Târgovişte) şi Gheorghe Dinu (adjunctul comandantului Securităţii Dâmboviţa).

Acesta era noul univers al soţilor Nicolae Ceauşescu. Paise le era alături de la ora 14.50, de când îi luase cu maşina-radar de la Centrul pentru Protecţia Plantelor, împreună cu sergentul-major Ion Enache, şi îi ţinuse ascunşi în câmp, la Răţoaia. Boboc îi descoperise pe Ceauşeşti în sediul Miliţiei Târgovişte, în jurul orei 18.00. Şi Paise, şi Boboc veniseră în unitate la bordul maşinii Aro a Securităţii în care se mai afla