Folosite necorespunzător, cremele autobronzante usucă pielea, iar solarul ridează tegumentul şi poate provoca arsuri. Deşi sunt o soluţie rapidă de a da o tentă ciocolatie pielii, metodele de bronzare artificială au efect de scurtă durată şi pot avea reacţii adverse, avertizează specialiştii.
Din dorinţa de a obţine rezultate cât mai rapid, multe persoane apelează la solar şi, de cele mai multe ori, exagerează cu timpul de expunere, fără să ţină cont de indicaţiile specialiştilor. Iar, pentru că şi în acest caz este vorba de ultraviolete, pe termen lung, consecinţele sunt aceleaşi ca şi în cazul radiaţiilor provenite de la soare.
Citiţi şi:
Ploieşti: Ce bronz se poartă anul acesta
De ce nu putem renunţa la vicii
Viitoarele mirese se pregătesc la solar
Marele avantaj al cremelor de bronzare este că exclud riscurile pe care le presupune expunerea la radiaţiile solare, cum ar fi îmbătrânirea prematură a pielii sau cancerul cutanat. Pe de altă parte, deşi par o soluţie mai sigură, dacă nu sunt folosite corect, autobronzantele pot avea şi ele efecte nedorite.
Cremele autobronzante conţin un derivat al zahărului, care devine maro în contact cu aerul şi cu stratul superficial al pielii. Nuanţa se păstrează câteva zile, apoi se decolorează uşor, până când dispare. De aceea, este indicată menţinerea nuanţei prin aplicări succesive.
Autobronzantele pot irita pielea
Unul dintre avantaje este acela că bronzul devine evident în doar câteva ore de la aplicare. „Bronzul dat de autobronzante colorează pielea o perioadă limitată de timp şi se duce prin frecare şi prin spălare. Nuanţa este obţinută prin oxidarea unei substanţe (dihidroxi acetona) şi colorarea keratinocitelor de la suprafaţa pielii.
Substanţa deshidratează stratul superficial al pielii, o usucă, o poate irita sau poate produce alergii de contact. Dacă este aplic