S-a împământenit imaginea cu bunica, cea cu ochelarii căzuţi pe vârful nasului şi cu paşi îngreunaţi de bătrâneţe, care nu mai aude bine şi, când cineva îi adresează nişte vorbe, ea şi pune mâna pâlnie la ureche şi strigă: “Ai! Maică! Mai zi o dată că nu te-am auzit!”.
S-a împământenit imaginea cu bunica, cea cu ochelarii căzuţi pe vârful nasului şi cu paşi îngreunaţi de bătrâneţe, care nu mai aude bine şi, când cineva îi adresează nişte vorbe, ea şi pune mâna pâlnie la ureche şi strigă: “Ai! Maică! Mai zi o dată că nu te-am auzit!”. Este oare împuţinarea auzului o caracteristică a vârstei înaintate, când te lasă auzul aşa cum te lasă puterile şi inima, şi ficatul, şi mai toate cele? De altfel, surditatea prin înaintarea în vârstă se numeşte presbiacuzie. Se poate într-un fel asemăna această pipernicire a auzului cu scăderea vederii de aproape, numită presbiopie. Pentru că după 40-45 de ani, toţi oamenii resimt o scădere a vederii la citit şi trebuie să îndepărteze ziarul de ochi pentru a se descurca cu cititul. Înaintarea în vârstă îi aduce pe toţi oamenii în situaţia de a avea nevoie de ochelari cu lentile plus. De altfel, această scădere a vederii de aproape, a vederii la citit, nici nu mai este considerată o boală, ci un fenomen firesc al înaintării în vârstă. Pe undeva, deşi nu în totalitate, scăderea auzului cu înmulţirea anilor se aseamănă cu presbiopia. Este una dintre cauzele surdităţii. De altfel, surditatea sau hipoacuzia beneficiază de explicaţiile marelui profesor de ORL Dorin Sarafoleanu, preşedintele Societăţii Internaţionale de ORL a ţărilor latine.
Modificări
După vârsta de 50-55 de ani se instalează presbiacuzia, adică scăderea auzului. La cei cu un teren genetic mai şubred în această direcţie, împuţinarea auzului o dată cu înaintarea în vârstă se manifestă mai pregnant. O dată cu scăderea auzului