Prozatorul peruan se consideră norocos că trăieşte într-o ţară plină de conflicte, pentru că acestea îi alimentează literatura. Cueto s-a aflat în noiembrie în România, cu prilejul lansării traducerii cărţii sale „Ora albastră“, apărută la Humanitas Fiction.
Există încă traume în societatea peruană în urma războiului civil cu organizaţia „Sendero Luminoso"?
Într-un fel, e un privilegiu să fii scriitor într-o societate cum e cea peruană. La noi există o ciocnire între civilizaţii, între diferite grupuri etnice, între diferite limbi, între diferiţi imigranţi veniţi din toată lumea. Avem africani, asiatici, europeni şi nativi americani. Toate acestea fac societatea noastră să fie în fierbere şi în continuu conflict. Ceea ce s-a întâmplat în acel război n-a fost altceva decât o expresie a ceea ce se petrece în general în societatea noastră. O societate care produce atâtea conflicte produce şi foarte multe poveşti. Poveştile se nasc din conflicte, nu pot să existe fără acestea. Putem spune că ficţiunea a început în ziua în care a apărut şarpele în Paradis. Înainte de aceasta nu erau poveşti de spus, Adam şi Eva trăiau pur şi simplu, fără conştiinţa timpului, fără cunoaştere, fără curiozitate sau adevăr. Nu-mi închipui o literatură despre oamenii care trăiesc pur şi simplu în pace, seamănă unii cu alţii şi sunt de acord cu toţii. Deci a fi scriitor într-o ţară care are o istorie violentă (cum este şi cazul României) e un privilegiu.
E benefic pentru scriitor, dar pentru societatea respectivă nu e deloc aşa...
Pentru societate este groaznic, desigur! Acum, războiul cu „Sendero Luminoso" e încheiat, cu inegalităţile sociale stăm ceva mai bine, dar sunt încă destule conflicte în Peru. Şi, prin urmare, multe poveşti de spus în continuare. Unele probleme se prelungesc din trecut. În romanul meu „Ora albastră", de exemplu, e vorba despre un bărba