Aşa e făcută viaţa, să fie un amestec de râs şi plâns, o succesiune de botezuri, nunţi şi înmormântări, şi până la urmă amestecul acesta dă farmec, dă chef de a trăi şi aduce după el şi o cascadă de vorbe, unele mai triste, altele mai deocheate, unele pline de haz, altele rostite cu un oftat.

Iată nu mai departe decât două exemple de vorbe care ţopăie de la dramă la haz sau vorbe care prin adâncimea lor tragică te urmăresc lungă vreme.

Emisiunea mea "Taifasuri" de la Etno pe care o dăruiesc de şapte ani zilnic românilor este iubită, zic oamenii că învaţă ceva din cele spuse de marii doctori, dar şi de naturiştii serioşi cu privire la sănătatea lor, pentru că îmi face plăcere să le urez tuturor românilor ca întreaga viaţă să fie ţinuţi în braţe drăgăstos de cea mai frumoasă mireasă a fiecăruia dintre noi, mireasa numită sănătate. Ca atare sunt chiar fericit când curg telefoanele cu oameni de pe întreg cuprinsul ţării, care mă roagă să le dau o mână de ajutor în a ajunge la cel mai potrivit medic, la cea mai indicată secţie de spital.

M-am obişnuit şi e hrană pentru mine această rugăminte venită din partea românilor. Dar iată o pronostimală, apropo de dansul zglobiu şi nebunatic al vorbelor. Mă urcam în maşină, în maşina parcată lângă gardul Spitalului Colentina, pentru a veni la redacţia Jurnalului Naţional. Când să închid portiera aud glasurile a două femei şi le observ cum alergau după maşină. "Domnule Condurăţeanu, observă toată lumea că sunteţi sentimental, aşa că daţi-ne o mână de ajutor să facem un bine. Mi s-a făcut milă de o bătrână singură care n-are nici o rudă şi pe care am internat-o la Spitalul Colentina. Puneţi-i o vorbă bună la medici, că are 80 de ani, e o paraşută bătrână."

Cele două vorbe au rostit cu atâta seriozitate expresia aceasta "paraşută bătrână" încât eu am rămas cu gura căscată. Cele două