Administraţia Naţională de Meteorologie a dat, ieri, un semnal de alarmă potrivit căruia şi în 2008 vom avea o vară secetoasă, cu precizarea că umiditatea în sol va fi ceva mai bună decât Administraţia Naţională de Meteorologie a dat, ieri, un semnal de alarmă potrivit căruia şi în 2008 vom avea o vară secetoasă, cu precizarea că umiditatea în sol va fi ceva mai bună decât în 2007.
Chiar şi aşa, o eventuală secetă va da peste cap atât ţintele de inflaţie, cât şi şansele de creştere economică a României.
În perioada mai-iulie, "vom ajunge la secetă, însă nu atât de accentuată ca aceea din 2007", a afirmat ieri, într-o conferinţă de presă, preşedintele Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu. Altfel spus, vom avea şi în 2008 un an secetos, chiar dacă nu atât de arid ca 2007. Important este că, potrivit şefului ANM, "în partea de sud-est a României, cantităţile de precipitaţii şi temperaturile sunt mai mari decât cele normale, însă vom avea secetă, în special în Bărăgan şi în Dobrogea".
În aprilie, temperaturile se vor situa, potrivit ANM, între 8 şi 10 grade, iar precipitaţiile vor fi de circa 40-60 litri/mp. În mai, vom avea temperaturi de 14-16 grade şi precipitaţii de 60-80 litri/ mp. Ei bine, dacă în iunie temperaturile ar putea depăşi mediile normale pentru această perioadă, de circa 18-20 de grade, iar precipitaţiile vor fi normale (60-80 litri/mp), în lunile iulie şi august "vor fi depăşite temperaturile normale pentru acestă perioadă, respectiv între 20 şi 24 de grade, în timp ce precipitaţiile se vor situa sub media normală pentru perioada de referinţă, de 40-60 litri/mp", a mai anunţat conducerea ANM.
Alimentele se vor scumpi cu 1,5% peste prognoze
Bineînţeles, grupa mărfurilor alimentare va fi direct afectată de scumpiri, în cazul în care vom avea secetă şi în 200