(căpşunarul şi studentul) Ce-nseamnă, în definitiv, a trage cu urechea? - asta mă întrebam sîmbăta trecută pe seară, aşezat în rînd în spatele acelei respectabile perechi de oameni în vîrstă. Dînşii schimbau replici domoale la 50 de centimetri de mine; vorba lor trăgea de coarda auzului meu - şi ce puteam face? Aventurile ăstora plecaţi la muncă mă calcă pe nervi - spunea domnul, iar mai apoi, în timp ce scutura dreptul - ca şi cum ar fi vrut să-şi scoată o pietricică din sandale -, a adăugat: plus că toate ştirile de la teve încep cu căpşunăresele care fac coadă ca să plece în Spania şi se termină cu Mutu care nu vrea să plece de la Chelsea. E timpul să vă spun un secret: am reţineri faţă de masculii trecuţi de 14 ani care poartă sandale peste ciorapi. Drept care opiniile ce urmează în privinţa diasporei proletare trebuie privite prin prisma acestui alibi. Odată mi-am imaginat că studenţii plecaţi la studii după '90 vor sparge barierele înapoierii naţionale; acum sînt obligat să plec privirea (spre sandale cu ciorap, eventual) şi să recunosc: proximitatea reformatoare e alta. În realitatea imediată şi concretă, în această ţară, în vajnica problemă a modernizării naţionale, căpşunarii joacă un rol sensibil mai important decît studioşii. Studenţii care vin de la burse aduc de-acolo, pentru o vreme, migrene şi un soi de acreală (spun ce-am trăit eu, nu vizez pe nimeni). Te uiţi în jur, nu prea-ţi place ce vezi etc. În cazul bun, migrena şi acreala se absorb cu timpul. La unii nu se prea absorb: străinătatea le-a devenit drog; în lumea postuniversitară se dezvoltă o stranie categorie de nişă, cu energici vînători de noi şi noi burse. Specializarea lor, efectivă, se apropie de excelenţă, dar meseria lor, concret, a devenit căutarea de scholarship-uri. Sînt oameni cu doxă, dar greutatea lor umană se retrage încet-încet în data de pe biletul de avion al următoarei ple