Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Unitate şi curaj"

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 22 august 2008 · ·

Acestea sînt atributele actualei generaţii de tineret, după spusele lui Gabriel Torje, marcatorul unicului gol al partidei cu Ţara Galilor

- Gabi, aţi învins liderul grupei şi aţi ajuns la 17 jocuri fără înfrîngere. Care e secretul?

- A fost un meci greu, dar am reuşit să cîştigăm cu mintea! Am ştiut să gestionăm fiecare moment important al partidei. Am avut însă şi un plus de şansă faţă de galezi.

- Cît de importantă e reuşita din lovitură liberă?

- A venit la momentul potrivit. E unul din cele mai importante goluri pe care le-am marcat. Avem acum calificarea în mîinile noastre şi trebuie să învingem neapărat în Bosnia!

- Un pic de noroc la gol!

- Nu mai contează! A fost un şut-centrare, la care am avut şi noroc. Balonul a prins pămîntul şi a intrat în plasă. Cel mai important e însă că am obţinut trei puncte cruciale.

- Ce diferenţă e între actuala generaţia şi precedentele, care nu au obţinut nici o calificare la acest nivel în ultimii zece ani?

- Poate că generaţia noastră e mai unită şi mai curajoasă. Adevăratele concluzii le vom putea trage însă abia după ce trecem peste ultimele hopuri din acest an. Să nu uităm că, dacă ne calificăm din grupă, mai avem de disputat şi un baraj.

- Te gîndeşti la pasul spre "naţionala" mare?

- Cred că este încă devreme să mă gîndesc la prima reprezentativă. Singurul lucru care mă interesează momentan este să mă calific la Euro cu selecţionata de tineret.

Bun şi la locul 2!

Pe lîngă ţara gazdă Suedia, la CE 2009 vor merge alte şapte reprezentative. Cîştigătoarele celor 10 grupe, împreună cu cele mai bune patru echipe de pe locul secund vor disputa pe 11 şi 15 octombrie o dublă manşă pentru stabilirea participantelor. Dacă ar pierde returul cu galezii (6 septembrie), "naţionala" de tineret tot ar avea şanse mari de a ajunge la baraj. Cu

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANPC verifică site-urile de cumpărături Temu şi Shein / Comisarii instituţiei îi sfătuiesc pe consumatori să se informeze înainte de achiziţia unui produs

News.ro acum o ora
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, marţi, că verifică site-urile de cumpărături Temu şi Shein, iar comisarii instituţiei îi sfătuiesc pe consumatori să se informeze cu atenţie înainte de achiziţia unui produs. AN

Lista medicamentelor compensate și gratuite, extinsă cu 28 de molecule noi pentru tratarea bolilor cronice

HotNews acum o ora
​Ministerul Sănătății a anunțat, marți, introducerea a 28 de noi molecule pe lista medicamentelor compensate și gratuite pentru tratarea bolilor cronice. Actualizarea listei de medicamente compensate și gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024. Me

Nicuşor Dan: Bătălia se va da între mine şi Piedone. Într-o societate normală, un personaj ca Firea nu ar mai trebui să deschidă gura, darămite să vrea să mai fie primar

News.ro acum 2 ore
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a spus că bătălia pentru şefia PMB se va da între el şi Cristian Popescu Piedone. Despre Gabriela Firea, edilul general a spus că „într-o societate normală, un personaj ca ăsta nu ar mai trebui să deschidă gura, darămi

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

CEDO a condamnat România pentru anularea unor condamnări istorice pentru crime legate de Holocaust

HotNews acum 28 minute
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi România pentru revenirea asupra unor condamnări istorice pentru crime legate de Holocaust, în urma rejudecării şi achitării în anii 1990 a doi ofiţeri, condamnaţi în anii 1950 pentru cri

Firea intră în cursa electorală: Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună

Mediafax acum 6 ore
Gabriela Firea şi-a anunţat intrarea în cursa electorală. Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună, a transmis, marţi, Firea. Coaliţia PSD-PNL a decis să retragă candidatura medicului Cătălin Cîrstoiu şi propune candidaţi

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

Gandul acum 3 ore
Un băiețel în vârstă de 8 ani a decedat într-un incendiu izbucnit marți, 23 aprilie, la un bloc din Ploiești. Polițiștii din cadrul Secției 4 Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Mihai Eminescu din oraș arde un apartament, fiind posi

Bărbat de 39 de ani, căzut de pe un pasaj din Sectorul 1 al Capitalei / I s-ar fi făcut rău şi a căzut peste balustradă / A fost transportat la spital

News.ro acum 55 minute
Un bărbat de 39 de ani a căzut, marţi, de pe un pasaj din Sectorul 1 al Capitalei şi a fost transportat la spital. I s-ar fi făcut rău şi a căzut peste balustradă. ”Astăzi, 23 aprilie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Munici

Sebastian Burduja: Candidez pentru Primăria Capitalei pentru că vreau ca bucureştenii, pentru prima dată după mulţi ani, să nu mai fie forţaţi să aleagă răul cel mai mic

News.ro acum o ora
Liderul PNL Bucureşti Sebastian Burduja a declarat, referitor la nominalizarea de către liberali pentru a candida la Primăria Capitalei, că bucureştenii merită un model liberal de administraţiei şi a adăugat că are un plan pentru „Bucureştiul Viitor

Cîrstoiu: Nu am luat decizia de face un pas înapoi pentru că un medic nu abandonează niciodată

Mediafax acum 4 ore
„În ultima lună am muncit pentru un proiect matur de administrare a capitalei. Împreună cu echipa mea de zi cu zi. Am vrut să îmi pun la dispoziţia oamenilor calităţile manageriale pe care le am. Am crezut că este posibil să mă implic din exteriorul

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

9°/21°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

7°/16°
mie.

10°/22°
joi

9°/22°
vin.

7°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/13°
mie.

13°/18°
joi

12°/18°
vin.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

3°/16°
mie.

7°/15°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

12°
mar.

5°/17°
mie.

8°/14°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°