Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mii de persoane manifestează la Moscova împotriva lui Putin - FOTO

Publicat in Mediafax, miercuri 12 iunie 2013 ·

Câteva mii de persoane începeau să se adune miercuri, la îndemnul opoziţiei, pentru a cere eliberarea persoanelor deţinute după o manifestaţie organizată în momentul revenirii lui Vladimir Putin la Kremlin, în urmă cu un an.

Peste 5.000 de manifestanţi de toate vârstele s-au reunit deja, până la prânz, în Piaţa Kaluga, în centrul Moscovei, pentru a participa la o manifestaţie numită "Marşul pentru libertatea voastră şi a noastră", potrivit unei estimări făcute de AFP.

Organizatorii speră să adune până la 30.000 de persoane.

Participanţii, din diverse curente politice, flutură afişe cu diverse sloganuri, şi anume "Libertate deţinuţilor din 6 mai", "Putin, ruşinea Rusiei" sau "Jos autocraţia prezidenţială".

Opozantul numărul unu al preşedintelui rus, Aleksei Navalnîi, judecat pentru deturnare de fonduri, este prezent la manifestaţie, alături de oficiali ai mişcărilor liberale Solidarnost şi Parnas, Ilia Iaşin şi Mihail Kasianov.

Manifestanţii trebuie să defileze până la Piaţa Bolotnaia, în faţa Kremlinului, unde, pe 6 mai 2012, o manifestaţie împotriva învestirii lui Vladimir Putin la Kremlin, a doua zi, pentru un al treilea mandat prezidenţial, degenerat în confruntări.

Zeci de protestatari şi aproximativ 30 de poliţişti au fost răniţi în acea zi în timpul confruntărilor.

Declanşarea acestora rămâne controversată, opoziţia acuzând provocări din partea forţelor de ordine pentru a justifica o intervenţie împotriva contestatarilor.

Aproximativ 30 de persoane au fost inculpate de atunci, iar procesul a 12 dintre ele a început săptămâna trecută.

În prima zi a procesului, justiţia a hotărât să prelungească cu şase luni perioada de detenţie pentru zece persoane inculpate, dintre care unele, acuzate că au participat la "tulburări în masă", riscă până la opt ani de închisoare.

"Am venit imediat pentru a cere elib

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un alt personaj important, inculpat în dosarul Mineriadei, s-a prezentat la Parchet. Când va fi audiat Ion Iliescu

Ziare.com acum o ora
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Percheziții la „băieții deștepți” din Energie: Mascații au descins la Complexul Energetic Oltenia / DNA suspectează patru persoane de luare de mită

Gandul acum o ora
DNA face, joi, șapte percheziții, într-un dosar în care exista suspiciunea de luare de mită. Oamenii legii au descins inclusiv la Complexul Energetic Oltenia. Patru persoane au calitatea de suspect. Surse judiciare au precizat, pentru GÂNDUL, că, jo

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum o ora
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum 2 ore
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

Anișoara Cușmir, campioană olimpică la săritura în lungime acum patru decenii, este invitata emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 25 aprilie, de la ora 19:00

Cancan acum 44 minute
Anișoara Cușmir, campioană olimpică la săritura în lungime acum patru decenii, este invitata emisiunii Drumul spre Paris, realizată de Daniel Nazare. Deține funcția de președinte a FR de Atletism și va discuta despre șansele sportivilor noștri la Pa

Expert: Bolile transmise de ţânţari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice

Mediafax acum 3 ore
Insectele răspândesc boli precum malaria şi febra dengue, a căror prevalenţă a crescut foarte mult în ultimii 80 de ani, deoarece încălzirea globală le-a oferit condiţii mai calde şi mai umede. Prof. Rachel Lowe, care conduce un grup de rezilienţă î

ANM: Ploi în mare parte a țării până vineri / Prognoza meteo pentru București

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a transmis o informare în care avertizează că de joi dimineață și până vineri dimineață în pare parte din țară vor fi averse însoțite de descărcări electrice și rafale de vânt. Ploaie torentialaFoto: Sergii Pe

Moarte suspectă: Poliţist de penitenciar, găsit FĂRĂ SUFLARE într-o benzinărie din Focșani

Gandul acum 25 minute
Un poliţist de penitenciar a fost găsit, joi, fără suflare, într-o benzinărie din Focşani. Anchetatorii au deschis un dosar de moarte suspectă și fac cercetări în acest caz. Poliția Municipiului Focșani a fost sesizată, prin SNUAU 112, despre faptul

Hidrologii au emis o avertizare cod galben de viituri pe râuri din unsprezece judeţe

News.ro acum 46 minute
Specialiştii INGHA anunţă, joi, cod galben de viituri pe râuri din unsprezece judeţe, până vineri la ora 10.00. ”Ca urmare a precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă din zona montană ȋnaltă şi propagării, hidrologii I.N.H.G.A.

Rafila: În România, circa 20% din totalul cheltuielilor din sănătate sunt suportate de pacienţi

Mediafax acum 31 minute
„Ieri (miercuri - n.r.) am venit de la reuniunea miniştrilor Sănătăţii de la Bruxelles. Unul dintre principalele elemente de discuţie este contribuţia pacienţilor, contribuţia personală a pacienţilor pentru servicii medicale şi medicamente. În Român

Vremea

București
acum

15°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/20°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°